Cladirile din anii ’60 -’70, cu grad de risc seismic?
Publicat de adinaiftime, 28 septembrie 2017, 21:00
Consilierii municipali au aprobat, astazi, acordarea unui imprumut de la bugetul Primariei Capitalei pentru capitalizarea Companiei Municipale Consolidari.
Directorul acestei companii, Marius Coaja, a precizat ca, anul viitor, conform programului comun PMB – MDRAP, ar urma sa se consolideze 30 de cladiri.
„Daca ne veti vota acest buget si aceasta majorare de capital, le vom consolida, daca nu, nu avem cum”, a spus Coaja.
Conform sefului de la Consolidari, in 20 de ani, au fost consolidate 28 de cladiri, lucrand cu agenti economici privati.
„Vrem sa consolidam tot Bucurestiul”, a mai spus el.
„In acest moment, exista 200 de cladiri expertizate, inscrise in gradul I, care stau sa cada, si inca 300 de cladiri inscrise in gradul II de risc seismic si cred ca, in scurt timp, va trebui sa expertizam si toate cladirile construite in anii ’60 – ’70”, a sustinut Coaja.
Compania Municipala Consolidari S.A.
Bugetul propus pentru anul 2017 este de 9,5 milioane lei venituri; 9,5 milioane lei – cheltuieli;
– cheltuieli de personal 8,5 milioane lei;
In plus, s-a aprobat majorarea capitalului social de la 120.000 lei la circa 19,5 milioane lei. Majorarea se va efectua prin aportul numerar de la actionarul majoritar al societatii, Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
In plus, Consiliul General a decis ca Municipalitatea va imprumuta compania cu 7,3 milioane lei, dupa cum urmeaza:
– 7.351.133 lei pentru salarii, remuneratii in baza contractelor de mandat/management, indemnizatii, contributii sociale si impozitele aferente, pentru o perioada de maxim 3 luni, pentru un numar de 462 de angajati, incluzand membrii din posturile de guvernanta si directorat, conform organigramei.
Imprumutul va fi rambursat in termen de 1 an, potrivit hotararii CGMB.