Bani pentru procesarea produselor agricole și pomicole
Publicat de adinaiftime, 2 octombrie 2017, 22:41
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a prelungit până la 31 octombrie 2017 sesiunea de primire a proiectelor de investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole și pomicole.
Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” este de 100 de milioane de euro.
Până în prezent au fost depuse 46 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 41 de milioane de euro.
Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole și pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanțării este de maximum 2,5 milioane/proiect.
Directorul AFIR Mureș, Daniela Lupei:
”Exemple de investiții despre care putem vorbi, pe submăsura 4.2, sunt înființarea sau modernizare unități de procesare a laptelui, dezvoltare și modernizare unități de procesare a legumelor, înființarea sau dotarea unităților de prelucrare a cărnii și construire de silozuri pentru depozitul de cereale.”
În județul Mureș au fost depuse șapte astfel de cereri, care sunt în curs de analiză.
Raluca Creț