Bucurie și fericire, la Tîrgu Mureș
Publicat de adinaiftime, 7 octombrie 2017, 08:00
Nou înființatul Teatru 3G prezintă în acest sfârșit de săptămână spectacolul „Bucurie și fericire”.
Textierul Székely Csaba și regizorul Andi Gherghe tratează un subiect sensibil: situația comunității gay din Transilvania.
Despre premiera piesei, actorul Benedek Botond:
”Subiectul piesei este percepția homosexualității într-o societate preponderant heterosexuală. Premiera se joacă în Bastionul Măcelarilor, din Cetatea Medievală Tîrgu Mureș, sâmbătă de la ora 19,00. Personajul pe care îl interpretez este un profesor de liceu care de 15 ani își ascunde apartenența sexuală și se regăsește într-un conflict interior în acceptarea apartenenței sale.”
Premiera piesei de teatru va avea loc sâmbătă la ora 19.00, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală Tîrgu Mureș. Spectacolul se joacă și duminică, de la ora 19.00.
„Bucurie și fericire” este cel de-al doilea spectacol realizat în cadrul ediției cu numărul doi a proiectului „Terapie socială prin teatrul contemporan”.
Proiectul este implementat de Teatru 3G și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și municipiul Tîrgu Mureș.
Nelly Suciu