Intelectualii, Puterea și Tehnologia – tema Colocviilor ”Scrisul Românesc”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 octombrie 2017, 22:34
La Craiova a avut loc a XII-a ediție a Colocviilor ”Scrisul Românesc” organizate de ”Scrisul Românesc – Fundația Editura”. Invitați speciali ai acestor manifestări complexe au fost academicienii Victor Voicu, Secretar General al Academiei Române, acad. Gheorghe Păun, Dumitru Popa, scriitor român stabilit la New York. Au participat critici și istorici literari colaboratori ai Revistei Scrisul Românesc, reprezentanți ai instituțiilor culturale craiovene, studenți, elevi.
Directorul editurii și al revistei culturale cu titlu omonim, prof.univ.dr. Florea Firan, a lansat volumul ”Avangarda și Avangardismul”, volum ce reunește comunicările susținute la ediția din anul precedent al colocviilor literare. Au fost decernate Premiile ”Scrisul Românesc”, cel mai prestigios premiu fiind acordat prof. univ. dr. George Sorescu pentru Opera Omnia, la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Momentele artistice susținute de actorul Emil Boroghină și cvartetul Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova au creat atmosfera culturală a acestor manifestări desfășurate în ”Sala Oglinzilor” a Muzeului de Artă din Craiova.
Tema Colocviilor ”Scrisul Românesc” Intelectualii, Puterea și Tehnologia s-a dovedit a fi o temă de actualitate, care a generat dezbateri și a oferit oportunitatea culturală de a formula propuneri pentru ca vocea intelectualilor să fie auzită în comunitate, iar ierarhia valorilor să fie restabilită pentru a asigura viitorul culturii române și a menține locul binemeritat în patrimoniul culturii universale.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune