Peste 800 de şoferi au fost sancţionaţi într-o singură zi
Publicat de adinaiftime, 16 octombrie 2017, 10:30
Poliţiştii au depistat ieri pe DN 2, 822 de conducători auto care au încălcat prevederile rutiere între care 669 au depăşit viteza regulamentară, informează IGPR.
Agenţii de la Rutieră au reţinut 148 de permise de conducere dintre care 132 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 de km/oră.
A fost constatată şi o infracţiune, o persoană a fost depistată conducând în stare de ebrietate.
Poliţiştii reamintesc faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic sunt unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. RRA