Let Me Try – Luminiţa Anghel & Sistem
Publicat de Cristina Ion, 30 octombrie 2017, 07:00
Zbucium, nelinişte şi hotărâre sunt trăirile pe care le ai ascultând piesa „Let Me Try”. E povestea perseverenţei unei inimi îndrăgostite, încărcată şi de emoţia românilor care au urmărit ediţia din 2005 a concursului Eurovision.
„Let me try”, compusă de Cristian Faur, pe versurile aceluiaşi autor, a fost lansată special pentru Selecţia Naţională, de Luminiţa Anghel şi trupa Sistem. Prea puţini ar fi pariat atunci pe o reuşită!
Odată cu câştigarea concursului, piesa a ajuns la Festivalul Eurovision, la Kiev. Succesul a venit în seara finalei, când Luminiţa Anghel şi Sistem au reuşit să obţină bronzul, clasându-se pe locul al treilea, în urma Greciei şi a Maltei. A fost pentru prima dată când România a urcat pe podium în istoria acestui festival, iar emoţiile momentului au fost aproape de nesuportat!