EUOBSERVER: Dincolo de Erasmus – unde şi de ce călătoresc  studenţii europeni?

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 noiembrie 2017, 09:14 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:23

Aproape 700.000 de studenţi europeni sunt înscrişi la universităţi de dincolo de ţara lor de origine – nu pentru un stagiu de schimb, ci pentru întreaga durată a studiilor lor de licenţă sau cursurilor de doctorat.

Mulţi se mută în Regatul Unit (şi Brexit va avea un impact asupra acestui aspect), dar şi Austria, Elveţia şi Danemarca atrag numere semnificative de studenţi internaţionali.

Pentru a înţelege importanţa fenomenului, gândiţi-vă numai că numărul de studenţi care se mută temporar în cadrul programului Erasmus+ este de numai 300.000 pe an.

Ce factori le determină opţiunile şi care sunt obstacolele cu care se confruntă studenţii europeni care vin din state nemembre UE?

Obstacole pentru studenţii de la „periferie”

Europa de sud-est este un caz interesant de studiat în ceea ce priveşte mobilitatea studenţilor, atât din cauza amplorii fluxurilor cât şi din cauză că regiunea este un sistem „închis”, caracterizat mai ales de fluxuri intraregionale.

Studenţii de aici tind să se mişte mai mult decât media UE – ei constituie aproape o treime din studenţii europeni care se înscriu la universităţi din străinătate. Această opţiune este deseori determinată de numărul limitat de universităţi de top din regiunea lor, care este în schimb invadată de instituţii de calitate slabă, gestionate de sectorul privat fără un control public adecvat. Totuşi, există şi alţi factori financiari şi culturali care joacă un rol în această privinţă.

În pofida cererii mari de oportunităţi de studiu mai bune în străinătate, există şi numeroase obstacole.

Dacă în cadrul UE studenţii sunt liberi să se înscrie într-o altă ţară şi primesc acelaşi tratament ca şi studenţii autohtoni, pentru cei din afara UE totul este mai complicat: taxe mai mari, mai multă birocraţie şi – cu excepţia cazului în care există acorduri bilaterale – acces limitat la burse şi cazare.

Potrivit datelor, cetăţenia UE face realmente diferenţa pentru studenţii sud-est europeni care doresc să plece în străinătate. Dintre cei care vin din state membre UE, doar 23% locuiesc în această regiune. Cifra este aproape dublă în cazul celor care nu sunt cetăţeni UE (45%).

Dacă ne uităm la fenomenul opus, adică studenţi din restul continentului care se mută în Europa de sud-est, principalii beneficiari sunt state membre UE precum România, Bulgaria şi Grecia – în vreme ce celelalte ţări cu greu reuşesc să atragă studenţi.

Oportunitate ratată?

Impactul pozitiv al mobilităţii studenţilor a fost recunoscut de mult şi promovat în Europa: studiul în străinătate stimulează educaţia, aptitudinile lingvistice, contactele interculturale şi oportunităţile de angajare.

Această viziune a dus la crearea Zonei europene de studii superioare şi a programului Erasmus+. Obiectivul UE este ca până în 2020 să aducă la 20% numărul de studenţi care petrec un timp în străinătate, fie pentru educaţie fie pentru practică.

Totuşi, studenţii sud-est europeni tind a obţine mai puţine beneficii de pe urma mobilităţii internaţionale, întrucât în general ei se mută pe cuprinsul regiunii proprii – majoritatea fluxurilor conectează ţările care sunt deja foarte apropiate din punct de vedere lingvistic şi cultural.

Schimburile se fac deseori conform stadiului relaţiilor din zonă, acordurile bilaterale punând la dispoziţie fonduri şi locuri pentru străinii din vecinătate. De pildă, mulţi studenţi sîrbi bosniaci se mută în Serbia.

Paradoxal, aceste dinamici ar putea ajunge să reducă – iar nu să stimuleze – ocaziile implicate de schimburile culturale.

Dar în acelaşi timp, mobilitatea intraregională ar putea fi considerată ca o modalitate de reconciliere, de depăşire a diviziunilor şi de încurajare a contactelor reciproce. Obiectivele Biroului regional de cooperare pentru tineret (RYCO), creat în cadrul procesului Berlin, se înscriu exact pe această direcţie.

Rolul relaţiilor bilaterale

Analiza fluxurilor de intrare şi ieşire a studenţilor din Europa de sud-est evidenţiază unele relaţii bilaterale puternice, deseori cu sens unic.

Este cazul Greciei, unde peste 85% din studenţii veniţi din alte părţi provin din Cipru (52%) şi Albania (36%). Pentru studenţii albanezi, factorul crucial este existenţa fluxurilor migratorii consacrate între cele două ţări, în vreme ce studenţii din Cipru sunt motivaţi în principal de absenţa barierelor de limbă şi de consideraţii financiare.

Dacă accesul la licenţe este liber în ambele ţări, diplomele de masterat costă în Cipru între 4.000 de euro şi 10.000, faţă de media de 3.660 de euro în Grecia.

Bosnia-Herţegovina primeşte foarte mulţi studenţi pentru dimensiunile sistemului său universitar. Studenţii croaţi se evidenţiază, constituind 40% din studenţii care vin şi aleg mai ales Universitatea din Mostar, iar alţi 25% sunt turci, care se concentrează în colegii particulare din Sarajevo şi Travnik (cu 1.218 şi respectiv 759 studenţi în 2016).

În ceea ce priveşte fluxurile de ieşire, peste 50% din bosniacii care se înscriu la studii superioare în străinătate pleacă în Serbia, doar aproximativ 100 aleg anual Croaţia (dar aceştia sunt probabil mult mai numeroşi, mulţi având un paşaport dublu şi ca urmare nefiind înregistraţi ca străini).

Turcia ocupă poziţia a patra între cele mai populare destinaţii pentru studenţii bosniaci, care pot beneficia de burse dedicate aici – flux care ar putea creşte pe viitor, având în vedere recenta introducere a cursurilor de limba turcă în şcoli, în unele părţi ale ţării.

De asemenea, legăturile culturale şi de limbă dintre Moldova şi România se traduc printr-un flux constant, remarcabil de studenţi, susţinut de politici publice care rezervă 5.000 de locuri anual în universităţile române – majoritar finanţate (de stat) – pentru studenţii moldoveni.

Se poate spune că mobilitatea studenţilor în regiune rămâne până acum o oportunitate doar pe jumătate exploatată.

Opţiunile sunt în principal conturate de stimulentele lingvistice şi financiare condiţionate de stadiul relaţiilor bilaterale din zonă, limitând astfel potenţialul schimbului cultural.

Iniţiative precum programe de mobilitate în macro-regiunea adriatico-ioniană şi RYCO, care stabilesc că mobilitatea studenţilor este una din priorităţile lor, încearcă să iasă din acest şablon.

Extinderea programului Erasmus+ la această zonă este încă un semnal pozitiv, în aşteptarea deplinei egalizări a (şanselor) studenţilor din regiune cu ale colegilor lor care vin din UE.

Articol produs de Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa în cadrul European Data Journalism Network.