Finanțare europeană pentru reducerea abandonului școlar în Mureș
Publicat de adinaiftime, 30 noiembrie 2017, 11:30
Sunt două proiecte europene câștigate de Inspectoratul Școlar Mureș, în valoare totală de de 34 milioane de lei, a anunțat, la ședința Colegiului Prefectural, directorul Casei Corpului Didactic Mureș, Cristiana Chira.
Proiectele vizează zonele din mediul rural, cu probleme sociale:
Avem un proiect în care CCR Mureș este beneficiar iar ISJ este partener, iar altul în care CCR este partener cu o firmă din Brașov. E vorba de programe de formare pentru 90 de cadre didactice într-un proiect, 90 în alt proiect din școli din mediul rural în special, școli considerate a fi dezavantajate, cu copii majoritar de etnie romă, cu abandon școlar crescut. În Tg. Mureș, Școala specială nr 2 este școală asociată unui proiect.”
În județul Mureș, rata abandonlui școlar nu este mai mare de 10%, sub media națională, susține Inspectorul școlar general, Ioan Macarie:
În județul Mureș suntem 10 la sută, sub media pe țară. În special sunt zonele defavorizate, cu probleme sociale, în mediul rural, nu neapărat cu populație romă. Sunt cifre îmbucurătoare și încercăm să oferim cât putem noi, inspectoratul. Pentru că atribuția este a unităților administrativ-teritoriale să asigure transportul, dar nu avem proiecte, din păcate. Dacă primăria nu asigură transportul, normal că acei copii nu au cu ce să vină.”
Inspectoratul școlar general nu ia în calcul repetenții la stabilirea statisticilor privind abandonul școlar, a precizat Ioan Macarie.