Guvern: 14 substanțe stupefiante și psihotrope adăugate pe lista substanțelor interzise în România
Publicat de adinaiftime, 30 noiembrie 2017, 19:37
Guvernul a inclus miercuri pe lista substanțelor stupefiante și psihotrope, cu efect psihoactiv, interzise în România, 14 noi substanțe, în conformitate cu cerințele/ recomandările Organismului Internațional pentru Controlul Stupefiantelor al ONU.
Potrivit unui comunicat al Executivului, remis AGERPRES, se are în vedere înăsprirea măsurilor de prevenire, control și combatere a consumului și comercializării de substanțe stupefiante și psihotrope, în scopul protejării sănătății publice.
În acest sens, Executivul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope elaborat de Ministerul Sănătății.
Conform actului normativ, lista substanțelor stupefiante și psihotrope interzise în România este actualizată cu încă 14 noi denumiri stabilite în concordanță cu normele internaționale și în funcție de pericolul pe care utilizarea acestora îl reprezintă pentru sănătate.
În cadrul ONU, instituția care se ocupă cu controlul internațional al drogurilor este Comisia Națiunilor Unite privind Stupefiantele. Aceasta reprezintă principalul organism interguvernamental de luare a deciziilor în ceea ce privește legislația și controlul internațional al drogurilor, se precizează în comunicat.
Guvernul menționează că proiectul de lege are rol preventiv, întrucât nu a fost inițiat ca urmare a identificării în țara noastră a substanțelor propuse a fi puse sub control. De asemenea, Ministerul Sănătății nu a fost informat cu privire la existența unor astfel de substanțe pe teritoriul României.