Stefan Bănică va susţine cele trei spectacole de Crăciun
Publicat de adinaiftime, 11 decembrie 2017, 15:28
Dupa mai multe runde de discutii, in care s-au cautat solutii, programul concertelor de Craciun sustinute de Stefan Banica la Sala Palatului, din Bucuresti, va fi adaptat si va suferi cateva modificari, ca urmare a situatiei neprevazute din perioada 14-16 decembrie si din respect pentru cei peste 12.000 de oameni, care au cumparat bilete la aceste concerte. Sunt spectatori care au achizitionat bilete chiar cu luni de zile inainte, multi vin din tara sau chiar din strainatate, cu rezervari de bilete pentru transport si cazare.
Spectacolul anuntat pentru 15 decembrie se suspenda si va fi reprogramat pentru data de 16 decembrie, ora 17, pentru ca trupul neînsuflețit al Majestății Sale, Regele Mihai, va fi depus la Palatul Regal, in vecinatatea Salii Palatului si respectam acest moment. Concertele de Crăciun Stefan Banica de pe 16 decembrie se vor desfasura după finalizarea programului funeraliilor din București.
In acelasi timp, trebuie sa precizam faptul ca purtam si responsabilitatea tuturor celor care si-au achizitionat bilete la concertele de Craciun si care isi doresc, asa cum si noi ne dorim, ca aceste spectacole sa aiba loc. In aceasta situatie, cu totul exceptionala, Stefan Banica spera ca toti cei care aveau bilete la concertul programat initial pe 15 decembrie sa-si poata amana sau prelungi calatoriile/activitatile pana a doua si sa fie prezenti la Sala Palatului pe 16 decembrie, la ora 17, pentru a sarbatori impreuna Craciunul.
Stefan Banica multumeste inca o data publicului sau pentru intelegere, suport si loialitate.
Cele 3 concerte de Craciun Stefan Banica, de la Sala Palatului, se vor desfasura astfel:
– Concertul anuntat pentru data de 15 decembrie va fi reprogramat pe 16 decembrie, ora 17:00
– Concertul anuntat pentru 16 decembrie va incepe la ora 20:30
– Concertul de pe 17 decembrie ramane asa cum a fost stabilit initial, la ora 19:30
Cele doua concerte de Craciun de pe 16 decembrie vor fi dedicate memoriei Majestății Sale, Regele Mihai.
Biletele achizitionate pentru data de 15 decembrie isi pastreaza valabilitatea pentru concertul reprogramat pe 16 decembrie, ora 17:00. Pentru mai multe informatii/detalii, puteti suna la urmatoarele numere de telefon: 0722408143, 0745171770, 0761478756
Stefan Banica este singurul artist roman care se impune de 16 ani incoace cu una dintre cele mai mari si complexe productii muzicale din Romania, devenita traditie – Concertele Extraordinare de Craciun.
Concertul de Craciun are in spate o echipa de peste 150 de oameni, o munca sustinuta ce incepe cu cel putin sase luni inaintea evenimentelor din decembrie. O productie grandioasa care a devenit un adevarat reper in showbiz-ul romanesc si care a deschis drumuri si pentru alti artisti romani.
Performanta lui Stefan Banica este cu atat mai mare cu cat, dupa cincisprezece ani neintrerupti de concerte de Craciun, sustine in continuare cel mai mare numar de concerte la Sala Palatului, in fiecare an, si vinde cele mai multe bilete la show-urile sale de Craciun, spectacolele desfasurandu-se, an de an, cu casa inchisa.