Elevi din trei școli mureșene vor primi o masă caldă pe zi
Publicat de adinaiftime, 13 decembrie 2017, 21:00
Guvernul a aprobat lista celor 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat în care se aplică această prevedere, precum si fondurile necesare.
100 de școli din întreaga țară au fost incluse în program, și au fost selectate astfel încât fiecare judeţ să aibă cel puţin o şcoală inclusă în proiect.
De asemenea, s-a ţinut cont de infrastructura necesară servirii mesei în şcoală.
Elevii vor primi un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, echivalentul a 7 lei/beneficiar.
Inspectorul școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie, a arătat că programul ar fi trebuit să se aplice încă de anul trecut într-o școală din județ.
Și la noi se aplică, în Petelea, Valea Izvoarelor și Band. Așteptăm normele metodologice pentru că acest program a fost încă de anul trecut implementat, pentru o singură unitate școlară, adresat celor 800 de copii din Band. Dar, apărând normele târziu, primăria nu a putut să facă licitația pentru serviciile de catering și aprovizionare pentru masă caldă. Să sperăm că, acum, aprobându-se, vom reuși să implementăm programul în unitățile școlare amintite.”
În Harghita o singură școală beneficiază de acest program, spune inspectorul școlar general al județului, Petru Gârbea:
Avem un liceu care a fost și anul trecut în program, Liceul ”Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc. Anul trecut au pornit mai târziu programul, până au reușit cu ajutorul primăriei să amenajeze spațiile corespunzătoare. Au pornit prin aprilie, dar a funcționat foarte bine, au fost foarte mulțumiți. Au posibilitatea, au tot ce trebuie să funcționeze la ei. Aceasta este singura școală din județ care beneficiază de acest program.”
Petru Gârbea a arătat că reacția a fost pozitivă mai ales din partea elevilor, și crede că acest program ar fi fost mult mai util, în comparație cu laptele și cornul oferit copiilor.
Cred că ar fi bine să înlocuim tot programul lapte și corn cu programul acesta. Au zis colegii de la școală că elevii au servit masa, s-au simțit bine, masa a fost variată, meniul nu se repeta de la o zi la alta, chiar dacă se repeta luni și joi sau vineri, dar nu era zi de zi același lucru. Până la urmă laptele și cornul era bun, dar zi de zi… era mult mai eficientă o masă caldă.”
În perioada următoare primăriile se vor organiza pentru demararea licitațiilor, dar au și posibilitatea să suplimenteze valoarea pachetului, dacă doresc.