Anchetă a Avocatului Poporului faţă de situaţia bătrânilor de la Căminul ‘O nouă şansă’ din Mărăşeşti
Publicat de adinaiftime, 14 decembrie 2017, 10:00
Avocatul Poporului a anunţat, miercuri, că s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă cu privire la situaţia bătrânilor de la Căminul ‘O nouă şansă’ din Mărăşeşti, care, conform informaţiilor apărute în mass-media, riscă să rămână fără hrană.
Potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului, conform articolului publicat în cotidianul online Vrancea Media, din 2 decembrie 2017, directorul Căminului de persoane vârstnice ‘O nouă şansă’ îl acuză pe primarul oraşului Mărăşeşti de blocarea funcţionării instituţiei de asistenţă socială, prin neplata facturilor către firma care aprovizionează instituţia socială cu alimente.
‘Aceeaşi sursă susţine că directorul Căminului de bătrâni a atenţionat că, prin blocarea activităţii instituţiei, se pune în pericol integritatea celor 44 de beneficiari ai serviciilor sociale şi este afectată activitatea celor 16 angajaţi ai instituţiei. În respectivul material de presă, directorul Căminului precizează că bugetul instituţiei este parte integrantă a bugetului Consiliului Local Mărăşeşti şi, deşi au fost alocate sume pentru plata cheltuielilor cu salariile angajaţilor, acestea nu i-au fost virate şi a fost nevoit să plătească angajaţii din banii proveniţi din contribuţiile beneficiarilor, deoarece legislaţia financiară actuală prevede plata salariilor ca primă obligaţie a angajatorului. În finalul articolului de presă se menţionează că directorul căminului de bătrâni a sesizat, în decursul anilor 2016 şi 2017, în legătură cu aspectele relatate, toate autorităţile de stat relevante: Consiliul Judeţean Vrancea, Prefectura Vrancea, Administraţia Finanţelor Publice Vrancea, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul României, Parlamentul României şi Prim-Ministrul României’, precizează, în comunicatul citat, purtătorul de cuvânt al instituţiei Avocatul Poporului, Matei Vîrtosu.