Focare de trichineloză, în județul Galați
Publicat de adinaiftime, 27 decembrie 2017, 09:30
În judeţul Galaţi, au fost descoperite mai multe focare de trichineloză. Din acest motiv, au fost confiscate 310 kg de carne şi au fost aplicate amenzi în valoare de peste 19.000 de lei.
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi avertizează populaţia că există riscul îmbolnăvirii dacă se consumă carne infestată.
În urma analizelor de laborator, au fost descoperite nouă cazuri de porci cu trichineloză, fiind vorba despre animale sacrificate în municipiul Tecuci şi în comunele Cudalbi, Costache Negri, Valea Mărului şi Smârdan. Toţi porcii infestaţi au fost incineraţi.
Şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a efectuat în această perioadă controale la magazinele care vând carne de porc şi preparate, descoperind multiple probleme pentru care a aplicat amenzi de aproximativ un milion de lei.