Suratele de Dragobete

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 februarie 2018, 05:00

Dintre toate sărbătorile de primăvară mai aşteptată de către toate generaţiile este ziua de Dragobete, ziua dragostei. Se serbează chiar şi numai pentru a exprima ceea ce se crede că nutreşti tot anul. Pare o zi ca oricare alta, dar, spun bătrânii: Nimic nu e mai de temut decât că nu fii iubit. Un proverb românesc aminteşte: Ce folos de chip frumos, dacă nu e lipicios.

(varianta audio a rubricii)

De Dragobete se însoţesc şi femeile singure, văduvele, ca să nu rămână încă un an pustiite-n suflet. „O femeie numai mâna să o pună pe un bărbat străin, şi va fi drăgăstoasă în tot cursul anului”^[1]. Nu că le-am învăţa pe femei la necuviinţă, dar poate aşa bărbatul va avea grijă să-şi sărute aleasa inimii măcar de Dragobete. Bine e şi-atât, că tot se spune: Raru’ umple carul. Pe vremuri în această zi tinerii petreceau., Obiceiul s-a păstrat. La Cloşani (judeţul Mehedinţi) este aşteptat de cei tineri să-l practice, de cei vârstnici să privească. Cu vârsta…!

Cu o zi înainte, la 23 februarie tinerii strâng flori de primăvară, le fac coroniţe. Femeile fac, după apusul soarelui pâine în cuptor, pe care o înflorează cu furculiţa şi spun cuvinte de dragoste, ca să se prindă. În dimineaţa de Dragobete tinerele merg în afara satului, într-un loc curat cu apă neîncepută (unde se întoarce apa) şi fac un fel de descântec, aruncând pâine în apă şi legându-se surate:

Foaie verde, foaie lată

Să ne-nsurăţim odată

Pentru viaţa noastră toată.

Toată viaţa cât trăim

Surate să ne numim.

După rostirea recitativului tinerii se sărută. Gestul este chiar legământul. Fata este cea care alege băiatul care o va săruta. Iar el, tânărul, se va tot întreba întreg anul: de unde vine dragostea?

De al ochi, de la sprâncene,

De la buze subţirele,

De la mersul legănat,

De la şoapte şi oftat,

De la du-te-n colo, vino-n-coace,

Lasă-mă şi nu-mi da pace!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin,  realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. 115.