Duminica Floriilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 aprilie 2018, 13:54

Ultima duminică din Postul Paştelui a fost numită „ziua florilor”, practicile de propiţiere fiind reper pentru această sărbătoare. În Dacia romană zeiţa Flora era celebrată prin mari sărbători de primăvară.

(varianta audio a rubricii)

Simbolul acestei sărbători prepascale este ramura de salcie, salcia fiind cea care a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă râul spre a ajunge la Poarta lui Pilat, unde era răstignit Iisus.

„Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.[1]

Salcia este investită astfel cu mai multe valori.

Este obiect cu funcţie de prevenire a bolilor: dureri de spate (de aceea se încing oamenii cu ea peste mijloc), dureri de urechi (cu mâţişorii de salcie se ating copiii peste urechi pentru a nu-i durea peste an). Are valoare apotropaică: previne grindinile şi furtunile de peste vară.

În această zi este bine ca oamenii să nu se spele pe cap, pentru a nu le albi părul, „cum sunt pomii înfloriţi”. Când se scutură florile pomilor să se spună: „Câte flori, atâtea mere Dumnezeu ne dă avere”.

Vacile sunt îmbiate să mănânce ramuri de salcie pentru a fi lăptoase şi a avea viţei „florii”.

Cum va fi vremea la Florii, aşa va fi la Paşte. Este sărbătoare şi bine e ca masa să stea toată ziua întinsă (cu bucate pe ea). Se invocă astfel belşugul casei.

Şi în Duminica Floriilor, ca în sâmbăta lui Lazăr, tinerele fete petrec. „Se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor”.[2]

Este Duminica floriilor sărbătoare care anunţă marea sărbătoare a creştinătăţii şi trebuie întâmpinată cu flori şi bucurie, aşa cum şi Iisus a intrat pentru ultima oară în Ierusalim, întâmpinat cu crengi de palmier. Simbolul rămâne salcia, ca plantă magică şi înflorirea ca act de propiţiere, fără de care destinul (plantei şi, simbolic, al omului) nu s-ar împlini.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]A. Fochi, op. cit., p. 130.

[2] A. Fochi, op. cit., p. 133.