Serbare de absolvire la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 mai 2018, 10:19
Lacrimi şi emoţii la despărţirea de alma mater
Ziua de sâmbătă, 5 mai a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa celor 48 de absolvenţi ai Liceului Nicolae Bălcescu din Jula, dar şi o zi emoţionantă pentru cei doi diriginţi – Vera Cser şi Silvia Cefan.
Sala de spectacole a Centrului Cultural Românesc s-a dovedit din nou a fi neîncăpătoare – elevi, profesori, părinţi, bunici şi prieteni au asistat la serbarea de absolvire a tinerilor care vor părăsi şcoala ai căror elevi au fost timp de 4 sau chiar 12 ani. La eveniment au fost de faţă PS. Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, pastorul Petrică Creţu de la Biserica Baptista din Micherechi, reprezentanţi ai consiliului local, consulii generali ai reprezentanţelor diplomatice ale României din Jula şi Seghedin, Florin Trandafir Vasiloni şi Daniel Banu, dar şi reprezentanţi ai Universităţii Aurel Vlaicu din Arad.
Serbarea a început cu cuvintele pline de suflet rostite de directoarea Maria Gurzău Czegledi, care le-a vorbit elevilor despre cele mai importante principii ale existenţei umane, cum sunt credinţa, dragostea, dăruirea, decenţa, demnitatea umană şi atitudinea faţă de semenii noi, care se cere să fie bazată pe multă dragoste, solidaritate, toleranţă.
Festivitatea a continuat cu un program literar-artistic pregătit cu migală de absolvenţi, câteva melodii şi versuri în limba română şi maghiară, dar fiecare clasă a inclus şi câteva momente dedicate celei mai dragi fiinţe, mama.
Apoi absolvenţii au primit din partea colegilor din clasa a 11-a tradiţionala trăistuţă cu sare, pâine şi un ban, simbol al belşugului şi bucuriei.
Au fost premiaţi cei mai eminenţi elevi ai promoţiei 2014-2018. Din 1984 se decernează anual placheta Bălcescu, fondată de profesoara Lucia Borza, pentru păstrarea şi transmiterea tradiţiilor, premiile „Pentru elevii noştri” pentru merite deosebite acumulate în cei 4 ani de liceu, diploma intisutită de profesoara Iuliana Jurău Rad pentru conduită excepţională, cea a regretatei profesoare de matematică Ana Crişan, şi alte premii oferite de Catedra de filologie română a Universităţii ELTE, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea de Naţionalitate Română a Judeţului Bichiş şi Biserica Ortodoxă a Oraşului Mic din Jula.
Aşadar cei 48 de absolvenţi ai Liceului Nicolae Bălcescu din Jula s-au despărţit de alma-mater cu părere de rău şi lacrimi în ochi şi urmează să-şi ia viitorul în propriile mâini. În toţi aceşti ani tinerii au parcurs toate etapele adolescenţei şi totodată au atins o parte din viaţa matură. Traversând aceste caracteristici specifice vieţii, ei au de demonstrat acum că au rămas cu ceva din tot ceea ce au învăţat cândva.
Interlocutori: Maria Gurzău Czeglédi – directoare; Vera Cser – dirigintă, clasa a XII-a A; Silvia Cefan – dirigintă, clasa a XII-a B; Estera Ardelean – placheta Bălcescu; Krisztofer Paksi – placheta Bălcescu; Estera Aida Ruja – diploma profesoarei Iuliana Jurău Rad pentru conduită; Ana Petruşan – diploma profesoarei de matematică Ana Crişan; Beatrix Boca – diploma „Pentru elevii noştri”
A consemnat|: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA, Emisiunile în limba română
Foto: Foaia românească