„Eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 august 2018, 19:51
„Eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română” – Interviu cu pr. Aurel Becan, primul etnic român din Ungaria care a obţinut cetăţenia română
– De curând, pe 6 iulie, ai fost anunţat că ai primit cetăţenia română? De ce ai vrut să fii cetăţean român?
– Aceasta a fost o veche dorinţă a mea. Încă în 1998, când s-a deschis Consulatul General al României la Seghedin, l-am abordat cu acest subiect pe domnul consul general de atunci, Andrei Oancea. Domnia sa mi-a prezentat procedura, care atunci mie mi s-a părut destul de complicată. Condiția fundamentală, în timpul respectiv, era ca înainte de solicitarea cetățeniei să pot dovedi că am avut timp de 5 ani domiciliul stabil în România. Bineînțeles că nu am putut îndeplini această condiţie, dar la ideea în sine nu am renunţat niciodată. Între timp, Legea Cetăţeniei Române s-a schimbat, procedura a devenit mai simplă, fapt care m-a favorizat să-mi depun dosarul pentru a obține cetățenia română.
– Care a fost principalul motiv pentru care ai vrut, ca pe lângă cetăţenia maghiară s-o ai şi pe cea română? Ce avantaje vei avea?
– Din punctul meu de vedere există o diferență esențială între cele două cetățenii. Membrii comunității istorice române din Ungaria niciodată nu au deținut cetățenia română, ei tot timpul au trăit sub administrația ungară, tot timpul au fost încadrați în structurile acestei țări. Deci sunt cetățean ungar pentru că și părinții mei sunt cetățeni ai acestei țări. Pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă îmi doresc sau nu să fiu cetățean al Ungariei, am primit-o în mod automat, fără să fi avut vreo implicare personală. În cazul cetățeniei române, însă, aceasta am solictat-o eu personal, și am dobândit-o, pentru că statul român a considerat că o merit.
Sunt mai multe motive de natură sentimentală pentru care mi-am propus să devin cetățean al României. În primul rând pentru că sunt român, prin limbă, cultură și religia mea creștină ortodoxă aparțin de poporul român. Luând în considerare aceste realități mi-a fost foarte ușor să mă conving că îmi mai lipsește ceva, îmi lipsește cetățenia, care mă face să aparțin și juridic de poporul român, de România, ţara aceasta foarte mult înseamnă pentru mine. Eu în România mi-am terminat studiile superioare, am fost student la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu în perioada 1985–1989. Cu toate greutățile care existau atunci în România, acești ani au fost cei mai frumoși din viața mea, lăsând o amprentă adâncă în sufletul meu. Am un respect deosebit față de România și față de frații mei de acolo.
Vreau să fiu foarte bine înțeles, niciun moment nu am pus la îndoială faptul că poți fi român bun și atunci dacă nu deții cetățenia română. Am mulți prieteni și cunoscuți, etnici români din Ungaria, care se manifestă ca și români și poate niciodată nu s-au gândit că vor să dobândească cetățenia română. Doar că eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română.
Nu vreau să ascund nici faptul că politica actuală a Ungariei este absolut străină de mine, și adeseori îmi creează sentimentul disconfortului. Pe mine mă liniștește mult faptul că sunt și cetățean al României.
Nu pot să-mi dau seama, momentan, ce avantaje o să am. Statutul meu este similar cu al acelor români care trăiesc în străinătate, dar sunt cetățeni români. Termenul potrivit este: cetățean român cu domicilul în străinătate. Am toate drepturile și obligațiile pe care le dețin și ei.
– Te-a influenţat faptul că de 7 ani lucrezi la Consulatul General al României? Dacă ai fi şi astăzi jurnalist, ţi-ai fi cerut cetăţenia română?
– Aș minți dacă aș susține că nu m-a influențat cu nimic, cu toate că în 1998, când prima dată am făcut asemenea solicitare nici prin minte nu mi-a trecut că eu vreodată o să stau în slujba statului român. Vreau să subliniez faptul că nici la angajarea mea de la Consulatul General al României de la Jula nu a fost un criteriu. Eu am fost angajat pe plan local ca și cetăţean ungar.
Îmi cer scuze, dar cred că a doua întrebare nu este chiar bine formulată. Poate ar suna mai bine așa: Ai mai putea să fii jurnalist la Televiziunea Ungară dacă ți-ai fi cerut cetățenia română? Mult mi-e teamă că nu!
Dar ca să răspund și la întrebarea ta, sigur că și atunci aș fi cerut-o. Activitatea mea desfășurată în cadrul Redacției Românești de la Televiziunea Ungară timp de două decenii a avut un rol important în acordarea cetățeniei române.
– Cum a decurs procedura de solicitare a cetăţeniei? Când şi unde ţi-ai depus cererea?
– Nu știu dacă are rost să intru în detalii tehnice. Legea Cetățeniei Române este pe internet, toată lumea o poate consulta. Dealtfel, dacă îmi aduc aminte bine, și în „Foaia Românească” a apărut întrega procedură.
Dosarul a trebuit să cuprindă traduceri oficiale și legalizate ale documentelor mele de identitate și de stare civilă (buletin, certificate de naștere și căsătorie etc.), dar cel mai hotărâtor a fost opinia misiunii diplomatice, în cazul meu opinia Consulatului General al României din Seghedin, unde mi-am depus dosarul. Mă folosesc de acest prilej să aduc mulțumiri în primul rând domnului consul general Daniel Banu, dar și domnului consul Cristian Daniel pentru tot sprijinul acordat.
– Ce i-ai sfătui pe ceilalţi români din Ungaria, care ar vrea să obţină cetăţenia română?
– Nu sunt în măsură să dau sfaturi la nimeni, nu pentru că nu vreau, ci pentru că eu așa cred că această problemă este una absolut personală. Este greu să dai sfaturi la cineva în acest domeniu. Sigur că aș fi bucuros să mai fie și alții care și-ar dori, și la care și statul român le-ar acorda cetățenia română. Actualmente sunt singur în această situație, dar poate vor fi și alții. Doamne ajută să fie așa!
A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-şef, Foaia românească
(Interviul a fost realizat în momentul depunerii dosarului de către pr. Aurel Becan / reporter: Iulia Kaupert)
Foto: Foaia românească
