Teclele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 septembrie 2018, 05:00

  După  echinocţiul  de  toamnă,  ştiut  de  bătrâni de „Târ înainte-târ înapoi” (nu se lasă roua dusă prea uşor şi se speră la Vara lui Mioi) încep sărbătorile dedicate lupilor, prima fiind în ziua de 24 septembrie: Teclele. Şi cum lupii abia aşteaptă să dea iama prin turmele de oi, ziua se mai numeşte şi teclele berbecarilor: ograda celui ce va lucra în această zi va fi „călcată” de lupi şi îi vor mânca berbecii. Şi turmă fără berbeci, de unde spor?

(varianta audio a rubricii)

Teclele sunt reprezentări mitice, de care nu uită păstorii şi acţiunea lor distrugătoare poate fi prevenită, dacă vor fi respectate interdicţiile de muncă: femeile, mai ales, pot fi liniştite de tecle, nu trebuie să mai măture prin casă, să mai coase, să folosească obiecte ascuţite (de limbă nu se pomeneşte, dar nu se uită vorba spusă apăsat: are limba ascuţită!). Nu-i  bine să dea cenuşa afară din casă. Este credinţa că pot veni lupoaicele să răvăşească cenuşă, să găsească tăciuni aprinşi, acoperiţi de cenuşă, să-i înghită şi astfel să se împuieze. Şi mai ales nu e bine să dea foc cu împrumut, focul este dat de Dumnezeu şi nu trebuie supărat, nu trebuie înstrăinat şi înjurat, că se răzbună. Vatra fără foc şi apă nu trebuie lăsată. Focului îi place să fie păzit, el „vâlvăteşte”, vorbeşte. Cu jar, cenuşă şi spuză se fac farmecele. Focul este o prezenţă sfântă, metafora vieţii şi semn al divinului. Focul, precum norocul: să nu-l împrumuţi. Acu’ te fericeşte, acu’ te pârjoleşte.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Sursa foto: http://stanaturistica.ro/