Cea mai mare bancă din Danemarca, Danske, a anunţat că este investigată de Departamentul american de Justiţie, în legătură cu un scandal de spălare de bani. În cea mai mare parte a tranzacţiilor suspecte, în valoare de aproximativ 230 de miliarde de dolari, ar fi vorba de bani din spaţiul rusesc sau ex-sovietic. În septembrie, directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, a demisionat  Thomas Borgen ca urmare a unei anchete referitoare la fonduri ce au fost transferate prin filiala Danske Bank din Estonia de clienţi din Rusia şi din alte părţi ale fostei Uniuni Sovietice. Banca a comunicat atunci că investighează tranzacţii în valoare de peste 230 de miliarde de dolari, efectuate în aceste zone în perioada 2007 – 2015. Vicepreşedintele Danske, Carol Sergeant, a declarat că scandalul a afectat imaginea băncii.