Ascultă Radio România Regional Live

Sâmedru

Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2018, 07:55

Marele Mucenic de la Tesalonic, Sfântul Dumitru, este de regăsit şi în calendarul popular cu numele de Sâmedru. Dacă Sângiorzul (23 aprilie) încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedrul încuie vara şi desfrunzeşte codrul. În această seară se face focul de Sâmedru, motiv de bucurie şi petrecere. Se aduce un brad din munte, se pune într-o groapă împreună cu lemne uscate şi se dă foc. Se adună în jurul focului tineri şi vârstnici. Femeile aduc covrigi, nuci, mere, pâine caldă, colăcei anume făcuţi şi unşi cu miere şi împart copiilor. Aceştia strigă: „Hai la focul lu’ Sâmedru!” Tineri sar peste foc în credinţa că anul viitor le v-a aduce împlinirea sorţii: căsătoria.

(varianta audio a rubricii)

La plecare, fiecare ia un tăciune, pe care îl aruncă în grădinile cu pomi, ca să fie poame în vara viitoare.

În ziua de Sfântul Dumitru nu se lucrează. În Oltenia este credinţa că aceluia care va respecta această sărbătoare îi vor fi ferite vitele de lupi.

Se crede că usturoiul se seamănă până în această zi. Acum se tunde ritual coama cailor, se fac pronosticuri despre iarnă. Ciobanii aştern dulama în mijlocul oilor. Dacă pe aceasta se va aşeza o oaie neagră e semn că iarna va fi blândă; dacă se va aşeza o oaie albă, va fi iarna grea. Dacă va fi lună plină şi cer senin, iarna va fi bună, de va fi cer acoperit de nori, va ploua sau va ninge, sunt semne că iarna va fi aspră cu ger.

Ziua de Sfântul Dumitru e şi ziua soroacelor, când se încheie noile învoieli şi nu de puţine ori mai sunt şi supărări, după zicala:

La Sângiorz se încaieră câinii

La Sâmedru se bat stăpânii

    Dar noile învoieli aduc şi veselie.

La 27 octombrie este Sfântul Dumitru cel Nou, frate cu Sfântul Dumitru, respectat pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi lovituri.   Şi uite-aşa, cu vara închisă şi codrul desfrunzit aşteptăm zilele lui brumar!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc