UE a trimis o nouă scrisoare Italiei: „Trebuie să clarificaţi problema datoriei publice”
Publicat de Camelia Teodosiu, 5 noiembrie 2018, 12:22
Uniunea Europeană E „trage de urechi”, din nou, Italia. Şi, încă o dată, obiectul supărării este datoria publică a ţării.
Comisia Europeană a trimis Ministerului Economiei de la Roma o scrisoare în care evidenţiază că „o datorie publică atât de ridicată limitează spaţiul de acţiune al guvernului pentru cheltuieli mai productive în beneficiul cetăţenilor săi. Având în vedere dimensiunile economiei italiene, este şi o sursă de îngrijorare pentru zona euro în totalitatea sa”. Scrisoarea, trimisă de delegatul pentru servicii economice al Comisiei Europene, Marco Buti, evidenţiază că „această traiectorie de buget, corelată cu creşterea PIB-ului nominal, va fi incompatibilă cu necesitatea de a reduce în mod decisiv raportul datorie-PIB din Italia”.
Buti cere, de asemenea, să primească un răspuns din partea Italiei, până pe 13 noiembrie. Nu întâmplător, MEF a comunicat imediat că vor fi respectate termenele limită şi ca până la data indicată” va fi justificată traiectoria de declin a raportului datorie-PIB indicat în Documentul privind Raportul Bugetar”.
În scrisoare, Buti aminteşte că Italia „a notificat Eurostat cu privire la o datorie brută a administraţiilor publice pentru 2017 egală cu 131,2% din PIB, confirmând astfel că Italia nu a realizat progrese suficiente faţă de respectarea parametrului de referinţă referitor la ajustarea raportului datorie-PIB în 2017”.
Şi nu numai. În scrisoare este dat şi un adevărat ultimatum guvernului italian. Comisia Europeană s-ar gândi să accelereze etapele pentru a pregăti o procedură împotriva Italiei pentru nerespectarea regulii de reducere a datoriei dacă guvernul nu va schimba soldurile bugetare pentru anul 2019.