Pr. Nicolae Bordaşiu a trecut la cele veşnice
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 noiembrie 2018, 12:19 / actualizat: 19 noiembrie 2018, 13:32
Sute de credincioşi din Bucureşti şi din diverse părţi ale ţării, inclusiv trei români din Ungaria, de la Micherechi şi Jula, şi-au luat rămas bun luni, 12 noiembrie, de la Părintele Nicolae Bordaşiu, decedat cu trei zile înainte, pe 9 noiembrie. Slujba de înmormântare a fost săvârşită la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, unde pr. Bordaşiu a slujit începând din 1981, între 2003–2010 fiind parohul acestei biserici. După slujba înmormântării, pr. Nicolae Bordaşiu a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti. La înmormântarea părintelui Nicolae Bordaşiu, descendent al unei familii cu străvechi legături cu satul Micherechi, urmaş al primilor preoţi români din Micherechi, au participat, din Ungaria, pr. Teodor Marc, preot paroh la Catedrala „Sf. Nicolae” din Jula, care are şi legături de rudenie cu pr. Bordaşiu, şi primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea, din Micherechi.
Între strămoșii părintelui Nicolae Bordașiu se numără și primul preot al comunității ortodoxe românești din Micherechi, Părintele Ioan Bordașiu, consemnat documentar la anul 1773. Deși a ajuns să cunoască în mod direct comunitatea din Micherechi doar în jurul vârstei de 88 de ani, Părintele Nicolae Bordașiu a fost iubit de micherecheni, dar și de alți tineri intelectuali români din Ungaria și, la rândul său, i-a iubit mult pe oamenii din aceste părți și a participat, în mai multe rânduri la hramuri ale bisericii din Micherechi, unde a slujit și „strămoșul său”, dar și la alte evenimente culturale din viața comunității. Din dragostea Părintelui Bordașiu pentru micherecheni și prin cheltuielile sale, a fost realizată în parcul din fața bisericii din Micherechi, o Cruce impunătoare din marmură, intitulată sugestiv „Monumentul Strămoșilor”, care a fost sfințit și inaugurat la 11 septembrie 2016, de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, al Alexandriei și Teleormanului.
Memoria binecuvântată a acestui Părinte mărturisitor al Ortodoxiei și iubitor de Dumnezeu și de Neamul său, care a avut multe de pătimit în viața sa și a trecut cu seninătate peste toate acestea, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în care și-a pus toată nădejdea sufletului său, a fost cinstită în Duminica a 25-a după Rusalii (11 noiembrie 2018) și în biserica românească din Micherechi.
Sursa: Foaia românească, Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Foto:
Foaia românească
Raluca Ene / Basilica.ro
Jurnalistul Tiberiu Boca s-a întâlnit în mai multe rânduri cu părintele Nicolae Bordaşiu, la Bucureşti, ori la Micherechi… ne povestește despre amintirile sale. Reporter: Iulia Kaupert
Mesajul transmis tinerilor de părintele Nicolae Bordașiu în 2014 de Ziua limbii române la Micherechi