Milioane de români au spus şi în 2018 Eu aleg România!, împreună cu Radio Reșița.
Publicat de Dan Boanţă, 5 decembrie 2018, 13:33
O lecție de istorie în aer liber și un concert susținut de trupe din Reșița, Timișoara și Serbia au fost evenimentele care i-au făcut pe reșițeni să ia startul expoziției “România 100 – Eu aleg România”.
Expoziția “România 100 – Eu aleg România”. a adus astfel Reșiței o recunoaștere națională, făcând parte din cele 12 oraşe din ţară, cuprinse în proiectul cultural finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, sub genericul “România 100 – Eu aleg România”!
Lecția de istorie a fost susţinută de panourile amplasate în centrul civic. Manifestarile i-au avut amfitrioni pe managerul Radio România Reşiţa, Laura Sgaverdea, primarul municipiului, Ioan Popa, profesor dr. în istorie Carmen Albert de la Muzeul Banatului Montan, lector universitar Rudolf Cristian de la UEM Reşiţa, prof. Ionuţ Gârtoi de la Şcoala Gimnazială nr. 7 alături de elevi şi studenţi, cei care sunt Moştenitorii României.
“O iniţiativă extrem de importantă, extrem de utilă, într–o perioadă în care patriotismul real e considerat o chestie mai puțin importantă sau nu de actualitate. Să reuşeşti să aduci adulţi şi tineri să le arăţi ce s-a întâmplat în ultimii 100 de ani din istoria noastre este extrem de laudabil”, a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa.
Expoziția de excepție “România 100 – Eu aleg România”, poate fi vizitată în central civic, între Sala Polivalentă și fântâna cinetică, până la finalul anului 2018.
“Patriotismul este un sentiment pe care poţi construi, pe care poţi lucra, despre care poţi discuta în linişte, pace, atâta timp cât ţara este pe un făgaş normal”. Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa.
Expozițiile și-au propus să evidenţieze modul în care a fost construită o naţiune puternică, unită, demnă şi independentă, care contribuie şi astăzi, la 100 de ani de la făurirea României Mari, la formarea patrimoniului mondial.
Pe lângă cele 10 panouri expuse în centrul civic, reşiţenii au la dispoziţie şi un panou cu display grafic amplasat în sediul Palatului Administrativ, pe care pot vedea materialele video realizate de studiourile teritoriale Radio România cu cele 100 de momente esențiale din istoria românilor, în cadrul campaniei “România 100 – Eu aleg România”.
Bănăţenii s-au alăturat campaniei “România 100 – Eu aleg România”, cu mic cu mare, simţind alături de echipa Radio România Reşiţa, româneşte în anul Centenarulului Marii Uniri! Trupele AMALA, THE WEEKEND BANDITS și RED FLAME au susținut un concert extraordinar, provocându-i pe reșițeni să formeze o horă mare în centrul civic.
“România 100 – Eu aleg România” este un proiect cultural Radio România, finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale.