Lansare expoziție virtuală „România 100 – Eu aleg România”
Publicat de Andrei Cretoiu, 11 decembrie 2018, 09:52
Radio România Regional organizează marți 11 decembrie 2018, ora 18.00, la București Mall – Vitan, lansarea expoziției virtuale „România 100 – Eu aleg România”. La eveniment vor participa numeroase personalități ale vieții culturale românești, iar Corul de Copii Radio, acompaniat la pian de Magdalena Faur și dirijat de Răzvan Rădos, va susține un recital de muzică live de 60 de minute.
Programul Corului de Copii Radio va cuprinde cele mai cunoscute piese corale românești dedicate Centenarului României, colinde românești și internaționale.
„România 100 – Eu aleg România” poate fi văzută până la sfârșitul lunii ianuarie 2019 în spațiul expozițional din București Mall Vitan și în alte 11 orașe din țară, în spațiile cu trafic intens din muzee, aeroporturi sau mall-uri.
„Istoria românilor în 100 de momente esențiale” este parte a proiectului Eu aleg România derulat din anul 2014 de Studiourile Teritoriale Radio România. Ediția din acest an a proiectului prezintă imaginea unei naţiuni puternice, unite, demne şi independente, care contribuie şi astăzi la formarea patrimoniului mondial.