Reabilitarea școlilor din trei judeţe aflate în Centrul României a intrat în linie dreaptă
Publicat de Dan Boanţă, 19 ianuarie 2019, 15:57 / actualizat: 31 ianuarie 2019, 16:00
Investițiile demarate la cinci școli din județele Brașov, Mureș și Sibiu vor fi susținute din fonduri europene, ca urmare a semnării proiectului gestionat la nivel regional de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Prin intermediul acestui proiect, Ministerul Educației Naționale împreună cu administrația publică locală vor utiliza aproape zece milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor din aceste unitati.
Școlile din comunele brașovene Augustin, Bran, Șinca Veche, cea din Ceuașu de Câmpie- județul Mureș și cea din Brădeni – județul Sibiu, vor putea să își achiziționeze echipamente și să își finanțeze, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările de reabilitare a clădirilor.
Prin acest proiect se dorește crearea unei infrastructuri școlare moderne, asigurându-se astfel condițiile necesare unui proces didactic de calitate.