Trifănitul  şi târcolitul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 februarie 2019, 08:41 / actualizat: 4 februarie 2019, 9:48

Câte bordeie, atâtea obiceie, dar privite în amănunt acestea au elemente comune, care le motivează şi finalitatea.

(varianta audio a rubricii)

A îngriji viţa de vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, Gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif şi este ştiut în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. Dacă în cazul acestor trei denumiri practica vizată era organizarea de ospeţe la vie, în capul viei, la care participau sătenii şi se pregăteau bucate şi băutură pentru străini, ofrandele erau date celor ce nu făceau parte din comunitate, tocmai pentru a îmbuna natura şi a rodi viile. Se viza astfel abundenţa şi păzirea viilor de acţiunea nefastă a insectelor.

În Plaiul Cloşani străinii ştiau de această sărbătoare şi în prima zi de făurar veneau spre a se înfrupta din ofrande.

A doua componentă definitorie a obiceiului ştiut de „gurban” sau „trifănit” era folosirea corzilor de vie ca element de podoabă şi cu funcţie apotropaică. Se făceau coroniţe de corzi de vie, se purtau în timpul mesei şi participanţii îşi încingeau mijlocul cu corzi de vie, în ideea de realizare a unui transfer magic dinspre rodirea viei spre rodirea trupului.

Şi încă un detaliu semnificativ uneşte practica rituală a celebrării zeului vinului: târcolirea viei, înconjurarea ei. Este o tehnică magică pentru invocarea belşugului, preluată şi în alte momente calendaristice importante:Crăciun, Anul Nou. Gospodarul „ocoleşte via cu «bundăretele» (preparatul ritual de Crăciun, consumat apoi pe loc), turnând vin la butuci”, ca să fie strugurele cât „bundăretele”.[1]

La Segarcea în judeţul Dolj sau în Mehedinţi la Balta, ori la Bălceşti în judeţul Vâlcea preotul înconjoară via, stropind-o cu aghiazmă.

O altă practică rituală, aproape uitată este „tratarea” corzii de viţă de vie: o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pun sare, înfig o bucată de slănină şi una de pâine. Ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi în această lume să-şi lase rodul spre îndestularea oamenilor.

Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează. Trifănitul şi târcolitul dau bucuria

roadelor de mai târziu şi încă o sărbătoare în calendarul popular. Altfel viaţa fără sărbători e ca un drum fără conac.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Cf. Marcela Bratiloveanu Papilian, Obiceiuri de primăvară din Oltenia. Calendarul ortodox şi practica populară, Piatra Neamţ, Editura „Constantin Matasă”, 2001, p. 36.