Disciplina de grup în Parlamentul European sub presiune post-alegeri?
Publicat de Camelia Teodosiu, 4 martie 2019, 14:03
În politică, puterea unui grup constă în numărul de membri, iar în Parlamentul European acest lucru este și mai mult valabil, mai ales după alegerile europene viitoare care vor conduce la o componenţă extrem de fragmentată.
Până în prezent, grupurile parlamentare europene au fost impresionant de coezive / disciplinate, dacă luăm în considerare diversitatea culturală și economică a membrilor lor. Dar toate acestea se pot schimba în PE, după alegerile din mai, din două motive convergente: în primul rând, presiunea din ce în ce mai mare exercitată de cei care fac opinie separată pentru apărarea intereselor naționale pe termen scurt; în al doilea rând, grupurile mai mari vor pierde din influenţă, iar deputații europeni vor avea o gamă mai largă de opțiuni.
Ca rezultat, rolul liderilor grupurilor, de exemplu coordonatorii din comisii, raportori etc. poate fi slăbit, deoarece deputații din Parlamentul European ar putea deveni tot mai conștienți de faptul că loialitatea lor individuală este mai utilă în grupuri cu membrii valoroşi și mai greu de „disciplinat”. Mai mult, grupurile mai mici vor crește sau vor rămâne stabile, de aceea vor deveni mai atrăgătoare atât pentru aderare, cât și pentru alianţe ocazionale. Acesta poate fi cazul grupului FIDESZ cu grupurile de dreapta PPE, pe aspecte privind migrația, părțile francofone și scandinave ale PPE care votează cu stânga asupra deciziilor sociale și de mediu sau ale francezilor în procesul de votare S&D sau cu extrema stângă împotriva acordurilor comerciale.
Dar tentația de a avea o părere diferită față de cea a propriului grup va fi mai vizibilă în cazul persoanelor fizice decât în delegația națională a partidelor în ansamblu: în unele circumstanțe am observat că deputații europeni au poziții diferite, chiar și în comparație cu proprii lor colegi naționali de partid. Unul dintre cele mai bune exemple din actualul PE este legat de britanica Julie Girling, care a fost cea mai „rebelă” Tory din cadrul delegației sale din partea Partidului Conservator: diferendele sale cu colegii Tory nu sunt legate numai de Brexit, ci şi de alte aspecte de pe agenda UE. După monitorizarea acestor cifre, nu este deloc surprinzător să vedem că, în cele din urmă, ea s-a mutat la PPE.
De fapt, monitorizarea dinamicii votului este cel mai bun predictor de a anticipa dacă un europarlamentar sau un partid se îndepărtează (și există șanse sporite de descompunere) sau gravitează spre o altă forță politică (și există șansa unei fuziuni).
În 2009, analiza noastră privind modul de votare a dezvăluit faptul că conservatorii au fost de departe cel mai „rebel” partid din grupul PPE și, la doar câteva luni după ce s-au despărțit de PPE, pentru a forma ECR. În mod similar, în anii 2012-2013, analiza noastră de vot a Consiliului a arătat că Marea Britanie era din ce în ce mai minoritară în Consiliu – câțiva ani mai târziu, din păcate, am fost martorii referendumului și a tuturor consecințelor acestuia.
În Parlament, socializarea într-un grup politic a ajutat la diminuarea diferendelor, pentru a ajunge la compromisuri care să permită grupurilor să arate o poziție comună atunci când decizia este luată în comisie sau în plen. Dimensiunea mare a grupurilor PPE și S&D a contribuit la crearea disciplinei interne (coeziune).
În general, au fost respectate opiniile raportorului sau ale raportorului alternativ. Dar, mai recent, am văzut deja situații în care, pe teme importante, cum ar fi bugetul UE, politica de mediu, migrația sau acordurile comerciale, deputații europeni nu au urmat poziția propriului raportor.
În actualul PE, în aproximativ 1 din 10 hotărâri, majoritatea a fost mai mică de 50 de deputați, ceea ce înseamnă că dacă 26 de deputați europeni votează invers rezultatul este contrariul. În aceste circumstanțe, doar câțiva deputați din Parlamentul European care şi-ar schimba poziţia (și nu ar urma raportorul grupului lor) sunt suficienți pentru a pierde / câștiga votul. În următorul PE, tendințele indică faptul că astfel de evenimente vor deveni și mai frecvente.
Ce eurodeputați au fost cei mai loiali și rebeli în acest termen al PE?
În acest context, termenii „loiali” și „rebeli” se referă la „votarea în acord cu grupul” și „votarea diferită decât grupul propriu”. Acești termeni ar trebui considerați neutri (nu pozitivi / negativi), deoarece deputații europeni sunt responsabili de apartenenţa lor și sunt liberi să decidă dacă linia grupului este sau nu este în interesul partidului din care fac parte. Ca atare, măsurarea noastră este pur analitică și nu critică.
În cel mai mare grup, PPE, maghiarul Jozsef Szajer, este deputatul care a votat cel mai frecvent cu majoritatea grupului său (a fost „loial”) în 99,19% din deciziile luate. Acest lucru poate fi o surpriză, dar, dacă luăm în considerare faptul că eurodeputatul Szajer are o responsabilitate specială, de a coordona instrucțiunile de vot ale grupului său, atunci găsim motivul. Membrii de partidu ai lui Szajer, din FIDESZ, au scoruri de „loialitate” mult mai scăzute decât el însuși, adică 94% sau chiar mai puțin (dar peste media PE).
Purtătorul de cuvânt al PPE (și spitzenkandidat), Manfred Weber, este pe locul doi, cu 99,12% loialitate, în timp ce un alt german, Michael Gahler, se află pe locul trei. Top 5 al acestui clasament este completat de doi români: Siegfried Muresan (raportorul PE pentru bugetul UE) și Adina Valean (președintele comisiei ENVI).
Pe de altă parte, cei mai „rebeli” în PPE au fost belgienii Claude Rolin și Pascal Arimont, finlandezul Sirpa Pietikainen și portughezul Jose Inacio Faria.
Cei mai loiali în „S&D” sunt: două portugheze, cu acelaşi nume de familie – Rodrigues (Maria Joao și Liliana), doi italieni – David Sassoli și Caterina Chinnici și o lituaniană – Vilija Blinkeviciute.
Interesant este faptul că alți doi italieni se află, de asemenea, în topul clasamentului „rebelilor” din S&D: Sergio Cofferati și Elly Schlein. Acestora li s-au alăturat, în “top 5 cei mai rebeli”, suedeză Soraya Post, malteza Alfred Sant și irlandeza Nessa Childers.
În cea de-a treia forță politică a Parlamentului UE, CRE (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), liderul conservatorilor finlandezi, Jussi Halla-aho, este cel mai loial membru al acestui grup, urmat de croata Ruža Tomašić și bulgara Angel Dzhambazki. Cel mai „rebel” din ECR de departe a fost grecul Notis Marias.
În ALDE, nu este o surpriză: liderul belgian al liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, este de asemenea cel care a votat cel mai frecvent cu majoritatea grupului său (a fost „loial”) în 98,71% din deciziile luate. Verhofstadt este urmat de bulgara Iskra Mihaylova si croatul Jozo Radoš.
Dimpotrivă, letona Iveta Grigule-Pēterse se află în partea de jos a acestui clasament, cu doar 79,26% din voturile „loiale” (mai mult de o mie de voturi diferă de majoritatea grupului ei). Ea este urmată de doi olandezi – Johannes Cornelis van Baalen și Jan Huitema.
În grupul verzilor/ALE, cei mai „loiali” sunt doi germani – Barbara Lochbihler și Maria Heubuch urmaţi de maghiarul Benedek Jávor. Toți au votat în mod regulat (peste 99% din decizii) cu majoritatea grupului lor.
Pe de altă parte, Ana Miranda, din Spania, înregistrează cel mai scăzut punctaj din acest clasament raportat la comportamentul de vot, chiar dacă a devenit deputat în Parlamentul European mai târziu decât începerea generală a mandatului. Ea este urmată de estonianul Indrek Tarand și suedezul Max Andersson, ambii votând cu majoritatea grupului lor în puțin mai mult de 92% din decizii.
În Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, liderul său german, Gabriele Zimmer, a fost cel mai loial membru, urmată de doi italieni Curzio Maltese și Eleonora Forenz. În schimb, două persoane olandeze se află în partea de jos a acestui clasament, Dennis De Jong și Anne-Marie Mineur, urmate de portughezul João Pimienta Lopes, care a devenit mai recent membru al Parlamentului European.
Interesant este că deputații din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) și din Grupul Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD) sunt cei mai „rebeli” din întregul Parlament al UE. Grecia Notis Marias (ECR) înregistrează cele mai scăzute cifre de loialitate (doar 39,48% dintre voturile sale au fost împărțite de grupul său politic), urmate de lituanianul Rolandas Paksas și italianul Giulia Moi, ambii deputați ai grupului EFDD.
În cadrul programului VoteWatch Europa, am urmărit îndeaproape, în ultimii 10 ani, pozițiile deputaților europeni pe toate subiectele, pentru a anticipa formarea coalițiilor și a identifica care partide și deputați europeni vor fi regizorii pe fiecare subiect.
