Ascultă Radio România Regional Live

Începe Festivalul de Film și Istorii Râșnov!

Începe Festivalul de Film și Istorii Râșnov!
Foto: Sursa foto: www.ffir.ro

Publicat de Andra Radu, 18 iulie 2019, 12:43

Vineri, 19 iulie, pe scena amenajată în Grădina Cetăţii Râşnov, trupa Byron va deschide în mod oficial, de la ora 20:00, al 11-lea Festival de Film şi Istorii Râşnov (FFIR).

Concertul lui Dan Byron & CO va fi urmat de proiecţia filmului rusesc „Leto / O vară rock’n’roll”, producţie 2018, regizată de Kirill Serebrennikov şi deja considerat de mulţi critici o pelicula-cult.

Pe aceeaşi scenă vor urca sâmbătă rockerii de la Luna Amară şi duminică braşoveanul Alexandru Andrieş, alături de Berti Barbera, Călin Grigoriu, Maria Ioana Mîntulescu şi Sorin Romanescu.

Aselenizarea, revoluţia din ’89, educaţia, Iuliu Maniu şi libertatea economică sunt principalele teme de dezbatere în primul weekend al Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2019.

Primul weekend al FFIR 2019 propune 5 dezbateri care vor avea loc într-un spaţiu nou, amenajat în curtea Şcolii Peter Thal.

Sâmbătă, de la ora 11:00, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, cineastul Stere Gulea, avocatul Antonie Popescu şi lectorul universitar Alexandru Gussi vor discuta despre „Decembrie ’89”. 3 ore şi jumătate mai târziu, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal, şi jurnalistul Moise Guran vor analiza evoluţia economiei de piaţă şi a libertăţii economice în România post-comunistă.

La exact 50 de ani de la ziua când naveta spaţială Apollo 11 a aselenizat, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, David Saranga, ambasadorul Israelului în România, şi astronautul Dumitru Prunariu vor participa, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:00, la panelul „50 de ani de la aselenizare Tehnologie, Politică, Propagandă”, moderat de Alexandra Martin (GLOBSEC).

În cadrul panelului, va fi difuzat un interviu audio realizat în luna iunie a acestui an cu Andrei Bacalu, comentatorul aselenizării la TVR. Proiecţia filmelor „În umbra lunii” şi „Primul om pe lună” va întregi seria de evenimente dedicată de FFIR aselenizării.

Seria de concerte de muzică veche găzduită de Biserica Evanghelică din Râşnov va începe sâmbătă, de la ora 19:00, cu concertul de orgă „Perfectul (re)compus”, susţinut de organistul Istvan Matyas (Viena), cu concursul actriţei Crenguţa Hariton.

În aceeaşi seară, de la ora 20:00, va debuta şi seria de evenimente FFIR 2019 din Codlea, cu concertul de muzică barocă pentru voce, flaute şi trompetă „Un pas în faţa serafimilor”, găzduit de Biserica Evanghelică din localitate.

Competiţia de film documentar a FFIR propune, în weekendul de deschidere al FFIR 2019, peliculele „23 octombrie, povestea unor liceeni” (Argentina, 2018), „Grup canal ’77” (România, 2019 – în prezenţa realizatorilor) şi „Tăcerea celorlalţi” (Spania, 2018), a căror proiecţie va fi găzduită de Cinematograful „Amza Pellea”.

Ion Andrei Gherasim, preşedinte executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu şi Valentin Şerdan-Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, vor discuta, duminică, de la ora 11:00, în cadrul panelului „Iuliu Maniu – Project management de ţară – România 1919”.

Prefaţată de reprezentaţia spectacolului „HUOOOOO!!!” a trupei timişorene de teatru independent Auăleu, care va avea loc în curtea Şcolii Peter Thal duminică, 21 iulie, de la ora 14:30, dezbaterea „We don’t need no education?/!” se va bucura de participarea rectorilor Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru şi Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen-Gabriel Pirtea, a Danielei Vişoianu, Preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie, a profesorului Lucian Turcescu de la Concordia University din Montreal, a studentului Constantin-Alexandru Manda şi a lui Madlen Şerban, profesor asociat la Universitatea din Bucureşti

Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2019 va găzdui şi o Şcoala de Vară la care vor participa 72 de studenţi şi 23 de liceeni din România şi Republica Moldova.

Programul integral al FFIR 2019 şi forma electronică a caietului-program sunt de găsit pe www.ffir.ro.

Intrarea la toate proiecţiile de film, la spectacolele de teatru, la concertele din Biserica Evanghelică şi la toate evenimentele din Codlea şi Crizbav va fi liberă.

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe şi Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Râşnov Society şi Asociaţia Mioritics.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc