Ascultă Radio România Regional Live

Mesajul d-nei General maior medic Conferenţiar universitar dr. Florentina Ioniță-Radu, transmis cu ocazia Zilei Medicinei Militare!

Mesajul d-nei General maior medic Conferenţiar universitar dr. Florentina Ioniță-Radu, transmis cu ocazia Zilei Medicinei Militare!
Foto: Sursa foto: Daniel Iancu/ www.scumc.ro

Publicat de Andra Radu, 21 august 2019, 11:21

Ziua Medicinei Militare este o lecţie de istorie cu o încărcătură emoţională aparte pentru cei din prezent, un moment închinat memoriei celor din trecut şi totodată un reper de viaţă pentru cei care sunt la început de drum în carieră.

În urmă cu 157 de ani avea loc semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a certificatului de naştere a unei profesii de mare onoare şi responsabilitate, respectiv Înaltul Decret Românesc nr. 462 pentru înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei Române şi a Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar Român, atestându-se, astfel, medicina militară ca element specializat în asigurarea sănătăţii efectivelor militare.

Ziua de 21 august reprezintă un moment de conştientizare pentru fiecare dintre noi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm în cadrul structurilor de profil, că aparţinem unei elite, medicina militară fiind izvorâtă din frământările istorice ale procesului de modernizare a statului român.

Ziua de astăzi este mai puţin despre noi şi mai mult despre cei 400 de medici militari, 2.400 de sanitari, 14 farmacişti şi 20 de elevi ai Institutului Sanitar Militar care, dintr-un total de 16.800 de efective trimise pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial şi-au pierdut viaţa pentru ca România lor să devină România noastră.

Aceste cifre poate nu vă spun mare lucru dar dacă le comparăm cu pierderile celorlalte arme, aţi fi surprinşi să aflaţi că acest corp sanitar a fost pe locul doi, după infanterie, în ceea ce priveşte jertfa de sânge, astfel încât regele Ferdinand a decis să desemneze medicina militară drept „armă combatantă”.

Întâlnirea anuală în faţa generalului de divizie Carol Davila, omul care a sfinţit şi încă mai sfinţeşte locul medicinei româneşti, ne regăseşte la fel de animaţi de aceleaşi idealuri şi crezuri ale părintelui medicinei româneşti, sub aceleaşi jurăminte sacre – cel al lui Hipocrat şi cel de credinţă faţă de patrie şi poporul nostru.

Prin acest eveniment omagial, readucem în prezent imaginea celui care a fost mentorul medicinei militare şi a şcolii medicale din România, Generalul de divizie prof dr. Carol Davila, cel care a avut puterea şi clarviziunea de a croi un drum în acest domeniu dificil, dar foarte important, al societăţii.

La ceas aniversar, remarc că, prin eforturile noastre comune am reuşit să creăm acel climat capabil să genereze, atât în interiorul Ministerului Apărării Naţionale, cât şi în rândul opiniei publice, puternice sentimente de stabilitate, credibilitate şi unitate.

Toţi cei prezenţi astăzi sunt reprezentanţii unui corp de profesionişti, care au ales să pună, în slujba acestei profesii, tot ceea ce cred că ne defineşte pe toţi – suflet, pasiune, înţelegere, putere de muncă, dorinţă de cunoaştere, timp şi disponibilitate, viziune şi puterea de a dialoga cu alţi specialişti.

Poate este greu de înţeles pentru mulţi, dar noi nu suntem ca orice profesionist din domeniul medical, date fiind etapele care trebuiesc parcurse pentru a activa într-un spital militar. Recrutarea şi selecţia pentru învăţământul medical militar sunt bazate pe criterii stricte de performanţă şi rezistenţă, iar asta face ca din mulţi dornici să fie puţini aleşi.

Un medic militar trebuie să respecte toate etapele de formare şi perfecţionare prevăzute în două sisteme, cel medical şi militar, de multe ori acestea funcţionând antagonic, rupte de realitatea firească, aşa cum a fost, până în acest an, în cazul pensionării sau a exercitării funcţiilor didactice.

Medicina militară nu a fost niciodată selectivă atunci când a fost vorba de sănătatea şi viaţa românilor, tratând, cu aceeaşi aplecare şi devotament, atât militarii în activitate, rezervă şi retragere, cât şi populaţia civilă.

Secretul longevităţii medicinei militare rezidă din promovarea criteriilor de performanţă, din caracterul şi profesionalismul oamenilor care au lucrat în domeniu, oameni care au înţeles că meseria nu se fură, se învaţă, cu dragoste şi aplecare pentru fiecare pacient. Noi nu ne-am plafonat închişi într-o bulă a specificului activităţii, ne-am transformat serviciile oferite şi ne-am perfecţionat, investind în oameni, pentru oameni. Cu răbdare şi tenacitate, am bătut la uşile factorilor decizionali, până am reuşit să redeschidem porţile pentru investiţiile în aparatură, tehnică şi clădiri. E adevărat că mai este mult până departe dar generaţia mea a deschis calea către un viitor mai bun.

Lumea se poate schimba dacă fiecare dintre noi înţelege că pentru a merge înainte, trebuie să privim cu onestitate în oglinda sufletului nostru şi să ne răspundem la întrebări cum ar fi Oare am schimbat astăzi ceva în jurul nostru? Am realizat ceva durabil care să ajute generaţiile care vor veni? Am reuşit să renunţăm la orgoliul neputinţei noastre şi am învăţat să fim uniţi pentru a construi?

Societatea de astăzi, mai mult decât oricând, aşteaptă de la noi să fim performanţi, capabili să asigurăm, în deplină siguranţă şi la înalte standarde, un act medical de înaltă calitate, comparabil cu cel oferit de centrele de specialitate din străinătate, dar în acelaşi timp, să fim capabili să acordăm asistenţa medicală, la standardele solicitate de aliaţii noştri, din cadrul NATO, atât în teatrele de operaţii cât şi pe perioada executării unor misiuni ordonate.

Un exemplu în acest sens este Vigurous Warrior 2019, cel mai mare exerciţiu medical din istoria Alianţei Nord-Atlantice, co-organizat de Centrul de Excelenţă al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării şi Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, eveniment care a avut ca scop testarea entităţilor medicale militare şi civile, naţionale şi multinaţionale, pe baza unui scenariu de intervenţie tip art.V/III NATO.

Acest eveniment a adus o nouă perspectivă de abordare a dezvoltării medicinei militare operaţionale, analizată din perspectivă geopolitică şi geostrategică a României, iar asta mă obligă să analizez şi să apreciez implicarea, tuturor factorilor de decizie, în înţelegerea şi dezvoltarea acestui domeniu, astfel încât, şi pe timp de război, noi, toţi, să fim pregătiţi şi performanţi şi pentru a face faţă provocărilor cazuisticii şi patologiei inerente unor confruntări militare sau în situaţii de criză, indiferent de natura acesteia (catastrofe naturale, accidente sau acţiune teroristă).

Nu vreau să închei fără a privi, înainte, în ochii dumneavoastră, a tuturor celor prezenţi astăzi, aici, şi să vă spun că am certitudinea că fiecare dintre noi a înţeles că funcţia şi poziţia socială nu este ceva care ni se cuvine ci un dar pentru a putea schimba viitorul României de mâine.

Întotdeauna am privit, cu încredere, spre viitor şi sper, din tot sufletul, că evenimentul de astăzi să fie o punere în practică a construcţiei viitorului Centenar al României Mari, în care noi, cu siguranţă, vom fi o pagină de istorie. Pentru ca asta să se realizeze, misiunea care ne revine este să continuăm să facem performanţă, să nu facem rabat de la standardele educaţiei şi valorile istoriei noastre.

În acest caz, cunoscând oamenii care dau sens şi esenţă medicinei militare, pot afirma, fără niciun fel de echivoc, că, indiferent de culoarea uniformei militare, mă bazez pe Tradiţia, Încrederea şi Profesionalismul colegilor mei, care sunt pregatiţi să răspundă “PREZENT!”, la orice oră din zi şi din noapte, la orice misiune ce ne va fi încredinţată.
Aşadar, în încheiere, distinşi colegi şi colaboratori, vă urez un sincer şi călduros “La mulţi ani!” şi mai ales “La mulţi ani, medicinei militare româneşti!”

Mesajul d-nei General maior medic Conferenţiar universitar dr. Florentina Ioniță-Radu, Comandantul (Directorul general) al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, transmis cu ocazia Zilei Medicinei Militare, 21 august 2019.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc