Numărul emigranţilor români atinge cote alarmante
Publicat de Camelia Teodosiu, 2 septembrie 2019, 09:47
Potrivit datelor oficiale apărute pe portalul specializat Business Review, aproximativ 240.000 de cetăţeni români au emigrat în 2018.
Datele sugerează o creştere a fenomenului emigraţiei din România între 2017 şi 2018. Acum doi ani, emigranţii din ţară erau 219.327, iar anul trecut numărul rezidenţilor în România care au părăsit ţara a ajuns la 238.926, în timp ce 181.344 rezidenţi în alte state au emigrat în România.
Circa 3,4 milioane de români au plecat în străinătate între 2007 şi 2015. Potrivit previziunilor, până în 2050, populaţia României se va reduce semnificativ şi va ajunge la aroximativ 16,7 milioane.
La 1 ianuarie 2019, populaţia rezidentă în România era de 19,4 milioane de persoane, în scădere faţă de acum un an când era de 19,53 de milioane.