La mulți ani, București!

Publicat de Andra Radu, 20 septembrie 2019, 11:29 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20

Astăzi, 20 septembrie, se împlinesc 560 de ani de la prima mențiune documentară a Bucureștiului, într-un hrisov prin care domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori, micii feudali.

Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

O altă tradiție, din secolul al XVI-lea, vorbește despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureștiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Țara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”.

Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900.

Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște.

În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun București.

Orașul se dezvoltă continuu, iar din secolul al XVII-lea se întinde și pe malul drept al Dâmboviței. În partea de vest se întinde până în zona Cișmigiu. iar în est până la intersecția Căii Moșilor cu Hristo Botev de astăzi.

În 1563 este menționat „pazarul” (de la turcescul bazar), piața Bucureștiului situată în apropierea Curții domnești.

La retragerea turcilor din București, în octombrie 1595, Sinan Pașa a prădat și a incendiat orașul.

Bucureștiul devine Capitala Țării Românești în 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica și începe o perioadă de refacere și de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meșteșugarilor se grupează pe ulițe separate: Șelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc.

În 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească, Școala Domnească de la Mănăstirea Sf.Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în București și, vorbind despre această perioadă, cronicarul Radu Popescu spune „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele ca acestea nenumărate”.

În 1692, voievodul poruncește construirea unui drum, Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de astăzi), care să lege curtea cu moșia de la Mogoșoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnului Șerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colțea în 1695, a început construirea bisericii Colțea iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucureștiul este ocupat de trupele imperiului rus de două ori.

Prima perioadă de ocupație și administrație militară rusă începe în 1769, când domnitorul Grigore III Ghica este îndepărtat și durează până în primăvara anului 1770.

A doua ocupație a rușilor are loc în noiembrie 1770 și se întinde pe o perioadă de cinci ani.

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor.

Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca București să devină capitală a Principatelor, motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București.

Noul statut de capitală a României a adus orașului București un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraș se pavează cu granit, piatră cioplită și piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înființează gimnaziile Lazăr și Matei Basarab, Universitatea din București, Școala de Belle-Arte, se amenajează noi piețe și grădini publice, se construiește prima linie de cale ferată dintre București și Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane.

Se înființează noi societăți: Societatea Română de Științe (1862), Societatea română de arme, gimnastică și dare la semn (17 mai 1862) – prima asociație sportivă din România, Direcția Centrală a Poștelor (4 august 1862), Societatea pentru învățătura poporului român (1866), Societatea Literară Română (13 aprilie 1866) – care devine din august 1867, Societatea Academică Română, iar din martie 1879 Academia Română, Societatea de științe fizico-naturale (1868), Filarmonica Română (11 mai 1868) – astăzi Filarmonica „George Enescu“- care își susține concertul inaugural la 27 decembrie 1868, Societatea de geografie (27 iunie 1875), Societatea Națională de Cruce Roșie a României (16 iunie 1876) etc.

Ocrotitorul Bucureştiului este Sfântul Dimitrie Cel Nou Basarabov, unul din reprezentanţii de seamă ai vieţii creştine, ale cărui moaşte sunt păstrate în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Începuturile Bucureştiului sunt încă o enigmă ce nu a fost pe deplin rezolvată. Lipsa documentelor, dar şi amestecul dintre legendă şi adevăr istoric fac aproape imposibilă o abordare sigură a subiectului, iar toate ideile ce se pot formula cu privire la începuturile cele mai vechi ale oraşului rămân doar la stadiul de teorii şi speculaţii.

Cu siguranţă, pe viitor, apariţia documentelor va rezolva această problemă a istoriografiei româneşti.