Ascultă Radio România Regional Live

Drama generației cu telefonul în pat!

Drama generației cu telefonul în pat!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 7 octombrie 2019, 13:44 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20

În ziua de azi, aproape orice tânăr s-a născut și a crescut cu laptopul în brațe, adoarme cu smartphone-ul lângă el, iese foarte rar afară, iar acest stil de viață este cauza principală pentru stările de depresie și nefericire.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, mulți părinți dau vina în mod eronat pe dezvoltarea tehnologiei pentru situația actuală, și nu conștientizează modul defectuos prin care s-a creat ruptura totală între viața reală și viața virtuală.

“Majoritatea părinților le oferă copiilor lor laptopuri, tablete, telefoane inteligente etc., pentru a-i ține ocupați, cuminți, sperând că doar prin această metodă ei se pot ocupa de treburile cotidiene. Din nefericire însă, acest mod de relaționare este unul deficitar, riscând să acutizeze și mai tare ruptura emoțională între părinți și copii, cei din urmă găsindu-și până la urmă refugiul în lumea virtuală. Și mai îngrijorător este faptul că micuții au ajuns nici măcar să nu se mai bucure când primesc un gadget de ultimă generație, așa cum o făcea generația anterioară când primea o gumă Turbo, spre exemplu, ci adoptă o atitudine de genul da, mi se cuvine. Tehnologia a ajuns să fie folosită de copii nu ca un mod de divertisment, ci ca o încercare disperată de a le umple nefericirea”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Cum strigă după ajutor Generația Z și Generația Alpha?

1. Va încerca să capteze atenția părinților prin diferite metode.

“De regulă, pentru a atrage atenția, la început, copiii se manifestă zgomotos: țipă, aruncă jucăriile, fac dezordine, sparg lucrurile din casă etc. Este esențial pentru noi, părinții, să observăm imediat aceste comportamente și să conștientizăm că aceștia nu au ajuns la maturitatea necesară de a-și exprima corect sentimentele și trăirile. Este clar un strigăt de ajutor, iar un părinte atent va înțelege imediat de ce copilul său este obraznic. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. Se va închide în el și va înceta să mai comunice.

“Dacă acele strigăte după ajutor nu vor fi auzite, copiii se vor resemna și într-un final vor înceta să mai comunice cu cei din jurul lor. În faza imediat următoare, aceștia își vor reprima sentimentele și trăirile și nu vor mai căuta ajutor din partea părinților, ci vor căuta noi metode de a-și umple golul interior. Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăiește copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente și obiceiuri nesănătoase, prin care să-și satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie, prin: implicarea în relații toxice, consumul de alcool, consumul de droguri, anturaje rău famate etc.”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Cum le putem reda copilăria micuților noștri?

“Copiilor din ziua de azi nu li s-a oferit ocazia să observe noi metode de a se bucura de viață, noi mijloace prin care să-și construiască o relație sănătoasă și echilibrată între viața virtuală și cea reală. Copiii nu au capacitatea de a lua singuri decizii benefice pentru dezvoltarea lor emoțională, de aceea au nevoie de părinți în acest sens. Îl poate aduce mai des în parc, la locul de joacă, mai des la iarbă verde, într-o expediție pe munte, îl poate înscrie într-un club sportiv (karate, fotbal, înot, gimnastică etc.). El nu trebuie îndepărtat abrupt de stilul său de viață, ci trebuie să i se arate o alternativă de a-și trăi viața, astfel încât el să ia o decizie în cunoștință de cauză”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.