Martinii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 februarie 2020, 09:19 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:11

Începutul lunii februarie (1-3 februarie) stă sub semnul sărbătorilor numite Martinii de iarnă. Numărul trei, câţi sunt ei, nu e întâmplător, când e vorba de credinţă, iar ţinerea lor la patruzeci de zile după Crăciun, iar nu e pură întâmplare. Primul Martin se serbează în Ajunul Întâmpinării Domnului, de Sfântul Trifon, al doilea de Stretenie, adică la Întâmpinarea Domnului şi al treilea după, în ziua de Simion bătrânul, „cel care a întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

(varianta radiofonică a rubricii)

Cum sărbătoarea celor trei zile se suprapune şi peste sfârşitul Filipilor de iarnă, este de netăgăduit că gândul nostru trebuie să fie contra jivinelor care aduc stricăciuni la casa omului.

Lazăr Şăineanu în „Încercări asupra semasiologiei limbii române (Bucureşti, 1887, p. 176) ne decodează numele ursului: „Martie e numele popular al ursului, numit şi Gavrilă sau Vasilică”. Dar, B. P. Hasdeu aduce un element în plus: „ursului poporul îi zice Martin, ursoaicei – Ancuţa”.[1]

În ziua de Stretenie ursul îşi părăseşte bârlogul. De găseşte cald afară, îşi strică bârlogul, semn că n-are să mai fie mult frig, dacă nu e cald, ursul nu-şi părăseşte bârlogul, pentru că ştie că are să fie frig de acum înainte.

Cum vara şi iarna s-au luat la trântă din Ziua de Stretenie, sigur Moş Martin ştie bine cum va fi vremea şi mai ales cum va fi mierea, că dacă la stretenie a picurat din streaşină, mierea se va înăcri, dacă a fost frumos, atunci stupilor le va merge bine. Cum vorba dulce mult aduce, până şi vremea poate fi îmblânzită.

În poveştile româneşti este de regăsit şi imaginea ursului şi a ursarilor, cei care umblă cu ursul, îl pun să joace şi-i cântă:

Joacă bine,

Mă Martine,

Că-ţi dau pâne

Cu măsline

Şi inele

Şi mărgele,

Să te-mpodobeşti cu ele.

  Până şi ursul poate fi dresat, ni se spune, şi joacă de se cutremură pământul.

Ar fi şi vorba: Plimbă ursul! spusă cuiva care uită să oprească şirul minciunilor.

Mai puţin este ştiută expresia: A dat de mierea ursului – spusă despre un tânăr care a început a umbla după femei.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]  B. P. Haşdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, Dicţionarul limbii istorice a românilor, tom II, Bucureşti, Editura Socec, 1887, p. 1149.