Ascultă Radio România Regional Live

OMS și UNICEF își unesc forțele împotriva pandemiei!

OMS și UNICEF își unesc forțele împotriva pandemiei!

Publicat de Andra Radu, 7 aprilie 2020, 13:36

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF au anunțat încheierea unui acord de colaborare în lupta împotriva COVID-19, prin intermediul Fondului de solidaritate pentru combaterea COVID-19, un instrument istoric, susținut de Fundația Națiunilor Unite și de Fundația Filantropică Elvețiană.

Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19 a fost constituit pentru a facilita o reacție globală fără precedent, sprijinind Planul strategic de pregătire și reacție al OMS. Conform acordului, o primă parte din sumele acumulate în Fond (în prezent, peste 127.000.000 USD) va fi alocată către UNICEF pentru activitățile pe care le desfășoară cu copiii și comunitățile vulnerabile din întreaga lume.

Pandemia provocată de COVID-19 este fără precedent, impunând o reacție urgentă, bazată pe solidaritate internațională”, a spus Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al Organizației Mondiale a Sănătății. „Mă bucur că UNICEF s-a alăturat Fondului de solidaritate. Având în vedere vasta lor experiență în colectarea de fonduri și implementarea de programe, acest parteneriat ne va ajuta să colaborăm îndeaproape pentru a salva vieți”.

Sumele colectate prin intermediul acestui Fond vor fi alocate, printre altele, instruirii și echipării comunităților și personalului sanitar pentru prevenirea, depistarea și tratarea COVID-19. Fondul va ajuta țările să își dezvolte capacitatea sanitară și să atenueze impactul social al coronavirusului, în special efectele asupra femeilor, copiilor și grupurilor sociale vulnerabile. De asemenea, Fondul va susține accelerarea activităților de cercetare și dezvoltare pentru crearea unor tratamente și vaccinuri.

Ca partener cheie în acest efort conjugat, UNICEF va lua măsuri pentru ca familiile și comunitățile din cele mai vulnerabile țări să beneficieze pe deplin de intervenții și să aibă acces la apă, servicii de salubritate, igienă și alte măsuri de prevenție și control al infectării. De asemenea, prin vasta sa rețea de proiecte comunitare și programe de țară, UNICEF se va îngriji ca toți copiii, părinții/ îngrijitorii și personalul din prima linie de intervenție, cum sunt asistenții sociali, cadrele didactice și personalul medical, să primească îndrumări fundamentate științific.

Avem de-a face cu o situație de urgență nemaiîntâlnită, care impune o reacție extraordinară. Avem nevoie de implicarea tuturor – cetățeni, corporații, fundații, guverne și alte organizații din întreaga lume”, a spus Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „UNICEF se bucură să se alăture Fondului de solidaritate pentru combaterea COVID-19. Parteneriatul va susține eforturile pe care le facem pentru consolidarea sistemelor medicale și de salubritate, precum și pentru protejarea celor mai vulnerabile familii împotriva efectelor în cascadă pe care COVID-19 le are asupra unor sisteme sanitare deja suprasolicitate.”

Fondurile colectate vor fi alocate în baza planului global de intervenție, acolo unde este cea mai mare nevoie. Conducerea OMS preconizează că resursele vor fi îndreptate direct către:

  • OMS, pentru activitățile de urmărire a răspândirii virusului, pentru evaluarea lipsurilor și nevoilor, asigurarea echipamentului de protecție personală pentru profesioniștii din linia întâi, asigurarea aparaturii de laborator și de testare în țări din toată lumea și informarea populației și personalului de intervenție din linia întâi cu privire la cele mai noi îndrumări tehnice.
  • UNICEF, pentru a lua măsuri ca toți copiii și familiile din întreaga lume să primească toate informațiile științifice necesare, cele mai noi îndrumări ale OMS și informații pertinente la nivel local, pentru a se putea proteja împotriva COVID-19; pentru a sprijini țările vulnerabile, prin asigurarea accesului la apă, servicii de salubritate și igienă, precum și prin măsuri elementare de prevenire și control al infectării; pentru a asigura accesul familiilor și copiilor vulnerabili la asistență medicală.
  • CEPI, Coaliția pentru Inovații în Pregătirea pentru Epidemii, partener cheie care, în strânsă colaborare cu OMS, joacă un rol de lider în finanțarea cercetării și dezvoltării pentru producerea unor vaccinuri împotriva COVID-19.

Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19 a fost constituit la cererea OMS de către Fundația ONU și de Fundația Filantropică Elvețiană, fiind lansat în urmă cu trei săptămâni. Fondul este singurul mecanism prin care persoanele fizice și organizațiile pot contribui direct la eforturile pe care OMS le face la nivel global pentru combaterea pandemiei.

Până în prezent, Fondul a primit contribuții în valoare de 127 de milioane de USD de la peste 219.000 de persoane fizice și de la peste 90 de companii și organizații din întreaga lume. În același timp, parteneriatul reprezintă o extraordinară demonstrație de solidaritate a tuturor organizaților din cadrul ONU, prin coordonare, colaborare și sprijin reciproc, pentru combaterea efectelor imediate și pe termen mai lung ale pandemiei.

Niciodată nu a fost nevoie mai urgentă de cooperare globală”, a declarat Elizabeth Cousens, Președinte și CEO al Fundației ONU. „Pandemia de COVID-19 ne demonstrează că fiecare dintre noi poate juca un rol în oprirea răspândirii bolii. Generozitatea incredibilă manifestată în întreaga lume față de Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19 va ajuta OMS, UNICEF, CEPI și partenerii acestora să își accelereze activitățile salvatoare de vieți, în special să sprijine comunitățile cele mai vulnerabile și să grăbească dezvoltarea unui vaccin”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc