GCS: 265 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus!
Publicat de Andra Radu, 10 aprilie 2020, 14:01
GCS transmite că, pe teritoriul României, au fost înregistrate 265 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 5.467.
Dintre persoanele infectate, 729 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 183 de pacienţi.
Potrivit sursei citate, 257 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.
De asemenea, încă patru cetăţeni români infectaţi cu noul coronavirus au murit în străinătate: doi în Italia, unul în Franţa şi unul în Belgia. Numărul total al deceselor în diaspora, din cauza pandemiei, a ajuns la 42, informează Grupul de Comunicare Strategică.
Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.