Klaus Iohannis: „România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media ţărilor din UE”
Publicat de Andra Radu, 19 iunie 2020, 16:18
Klaus Iohannis a declarat că doreşte o sumă considerabil mai mare pentru România în viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene şi condiţii de implementare favorabile pentru ţara noastră.
„În actualul exerciţiu bugetar, România a avut dreptul la 44 de miliarde de euro. Eu şi întreaga echipă a României ne luptăm ca să obţinem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exerciţiu bugetar şi, de asemenea, ne luptăm ca să obţinem condiţii de implementare favorabile pentru România.
Asta înseamnă bani pentru dezvoltare economică, pentru mediul de sănătate, pentru autostrăzi şi pentru căi ferate, pentru apă şi canalizare, pentru educaţie, pentru energie regenerabilă şi multe alte lucruri.
Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media ţărilor din Uniunea Europeană. Aceasta este ambiţia noastră şi în continuare ne vom întâlni într-un format fizic în Consiliul European, probabil la mijlocul lunii iulie, când voi continua să mă implic pentru a obţine cât mai mult pentru România”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
„Pe de altă parte, s-a văzut astăzi în videoconferinţă că încă este nevoie de destul de multe discuţii pentru a pune toate lucrurile la punct. Încă nu toată lumea este lămurită cum trebuie abordată suma finală pentru fondul de recuperare şi de asemenea trebuie să mai discutăm anumite condiţii în care se pot acorda aceste sume”, a mai punctat el.