Sursa foto: foto: Grigore Popescu/ AGERPRES FOTO

MAE informează că 19 cetăţeni români care lucrează la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, din Germania, au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus.

Potrivit MAE, 320 de români lucrează la acea fermă şi o primă testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată joi.

În acest context, oficiul consular din Bonn a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la situaţia cetăţenilor români, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, luni, la ferma în cauză.

Conform informaţiilor obţinute de reprezentanţii consulatului, cetăţenii români depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt asimptomatici, un singur român fiind internat în spital pentru o altă afecţiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecţiei. În prezent, starea de sănătate a cetăţeanului român internat este stabilă.

De asemenea, autorităţile germane şi reprezentanţii fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toţi lucrătorii fermei au fost plasaţi în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaţilor, în spaţii special puse la dispoziţie.

Angajatorul şi-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative şi la a doua testare pentru infecţia cu noul coronavirus şi ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceştia vor opta pentru revenirea în ţară.