GCS: Bilanț al îmbolnăvirilor cu COVID-19!
Publicat de Andra Radu, 6 ianuarie 2021, 15:00
5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 34.343 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 654.007 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 586.764 de persoane au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.271 la cerere.
728 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării.
Distribuţia acestor cazuri este următoarea: Alba – 11; Arad – 18; Argeş – 18; Bacău – 13; Bihor – 6; Bistriţa-Năsăud – 4; Botoşani – 6; Brăila – 6; Braşov – 24; Buzău – 8; Călăraşi – 2; Caraş-Severin – 13; Cluj – 45; Constanţa – 28; Covasna – 2; Dâmboviţa – 23; Dolj – 10; Galaţi – 35; Giurgiu – 6; Gorj – 14; Harghita – 8; Hunedoara – 14; Ialomiţa – 5; Iaşi – 34; Ilfov – 37; Maramureş – 14; Mureş – 9; Neamţ – 16; Olt – 11; Prahova – 15; Sălaj – 1; Satu Mare – 8; Sibiu – 7; Suceava – 21; Teleorman – 20; Timiş – 55; Tulcea – 3; Vâlcea – 5; Vaslui – 19; Vrancea – 7; Bucureşti – 150.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus creşte la 7.115, iar cel al deceselor la 132, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, dintre românii din diaspora infectaţi, 1.939 sunt în Italia, 1.322 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 20 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 10 în Irlanda şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore şi Federaţia Rusă.
De la începutul pandemiei şi până în acest moment, 132 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia şi câte unul în Elveţia, în SUA, în Brazilia, în Republica Congo, în Grecia, în Iran şi în Irlanda.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.