Prăbușire aeronavă MiG-21 LanceR
Publicat de Gabriel Stan, 27 aprilie 2021, 14:18
Andreea Popescu (realizator rubrică): Marți, 20 aprilie, aeronava MiG-21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, pilotată de locotenent-comandorul Andrei Criste, s-a prăbușit în jurul orei 14:30 în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, pilotul reușind să se salveze prin catapultare.
Locotenent-comandorul Andrei Cristea a fost operat miercuri în secția Neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, iar intervenția chirurgicală a decurs bine, fără complicații, pacientul este stabil hemodinamic și respirator, fiind evaluat zilnic de o echipă multidisciplinară de medici și beneficiind și de suport psihologic.