Nicolae Tănase este un veteran ce a ajuns la vârsta onorabilă de 100 de ani, fiind ultimul om în viață care a asistat la procesul mareșanului Ion Antonescu, în anul 1946.
Cristian Dumitrașcu a realizat un reportaj inedit în care veți afla povești înspăimântătoare de pe frunt, spuse de un veteran ce a supraviețuit acelor vremuri cumplite.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Îi spun „La mulți ani!” veteranului de război, invalid de război Nicolae Tănase, ultimul om în viață care a asistat la procesul mareșalului Ion Antonescu, din ’46, dar despre acest subiect vom vorbi într-o emisiune viitoare. Am ales acum un fragment cu o poveste terifiantă de pe front.
Sunt Cristian Dumitrașcu, vă salut regulamentar. Urmează interviul cu Nicolae Tănase, din Gura Ialomiței.
Nicolae Tănase: Când ne-am dus noi, dimineața, scotea din groapă mâinile așa, că se predă şi iar le băga. Şi – domnule sublocotenent, ia uitaţi-vă acolo, lângă pomul ăla, mai aşa, scoate unul mâinile din groapă. Şi un coleg de-al nostru din armată zice: Eu mă duc până acolo.
A fugit ăla acolo. Neamţul să dea mâna cu el. Ăsta se dădea înapoi. O fi zis că îl ia încolo. În tot cazul, l-a adus pe neamţ, la domnul sublocotenent.
Sublocotenentul a înțeles. Zice: Băi, mai are unul rănit acolo. Domnule Dumitrașcu, s-a dus cu ăla și l-a luat, cu piciorul rupt, l-au luat amândoi şi l-au adus acolo. Am stat.
Se căuta ăla prin buzunar şi el avea ceas de mână băgat pe aici, prin buzunar și era la jambiere, aici şi spunea ceas. Nu-mi trebuie, eu aveam ceas de la un unchi al meu inginer la veston, aici.
Nu, nu l-a luat nimeni ceasul şi i-a dat drumul iar înapoi, şi domnul sublocotenent zice: Măi, care vreţi să vă duceţi să-i predaţi la comanda regimentului. Zic: domnule sublocotenent, mă duc eu. Hai, du-te, măi. Şi mai care? Unul, Mocanu, Mocanu Constantin. Ăsta era din Brăila. Ne-am dus amândoi. Am ţinut eu mâna aşa şi îl aşezam pe aici, ştiţi, cum se duce.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, da, da.
Nicolae Tănase: Îl duceam ce îl duceam iar şi se băga şi neamţul ăla să-l ia. Şi veneau doi politruci din ăştia de ruși, doi mici, și acuma îi am în față. Aoleu, când i-am întâlnit erau cu „g-uri”, urcau sus la ei, la poziție, că îi aveam în dreapta noastră. Când i-a văzut Friţ, a început să-i injure…
I-a împuşcat lângă noi. I-a luat ceasul. Nouă ne-a zis să ne dăm mai aşa, mai înapoi. Şi doar așa a făcut, i-a împuşcat pe amândoi și pe ăla rănit şi pe ăla.
Nenorociți, și când ne-am dus la domnul sublocotenent: Domnule sublocotenent i-au omorât, uite, ruşii ăia, care se duc pe acolo. Ce vorbă, mai bine îi mai ţineam aici … îi predam la comanda regimentului, îi duceau la spital. Nu-i omorau ai noştri, nu.
