„Subiectul săptămânii” este reprezentat de încheierea misiunii din Afganistan, după 19 ani.
În 2002, pe când începea misiunea militarilor români în Afganistan, unul dintre artizanii aderării României la alianță a fost Ioan Mircea Pașcu, secretar de stat mai întâi și apoi ministru al apărării, la începutul anilor 2000. Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu telefonic pe care vă invit să îl ascultați.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule ministru, bun venit la „Jurnal militar”!
Ioan Mircea Paşcu: Mulţumesc pentru invitaţie!
Cristian Dumitrașcu (realizator): Şi noi mulțumim pentru că ați răspuns apelului nostru în acest moment important, în acest moment de sărbătoare, într-un fel, pentru că această construcție a aderării la NATO și a misiunii în Afganistan încheiată după 19 ani este una începută de dumneavoastră și de echipa guvernamentală de la începutul anilor 2000. Cum a fost pentru dumneavoastră să reușiți să duceți România în NATO, după ce fusese respinsă în acel summit anterior?
Ioan Mircea Paşcu: Vreau să vă spun că am avut un avantaj dublu: pe de-o parte, fusesem cel care negociase, împreună cu domnul secretar de stat Lazăr Comănescu, de la MAE – eu negociam din partea Ministerului Apărării -, în prima perioadă, înainte de Madrid.
Începuturile procesului de apropiere, primele negocieri, Parteneriatul pentru Pace, documentul de prezentare, studiul privind extinderea, toate lucrurile acestea fuseseră pe masa noastră de lucru, a domnului Comănescu și a mea.
Şi, într-un fel, ăsta a fost un avantaj, pentru că aveam o idee foarte clară cu privire la modul în care funcționează acest mecanism al negocierilor, dar, pe de altă parte, ce era mai important, și al interacțiunii dintre principalele state care trebuiau să-și dea acordul ca România să devină membru al NATO.
Ăsta a fost un avantaj; al doilea avantaj a fost că, în această calitate – eram secretar de stat în MApN, iar în a doua calitate, înainte de Praga, eram ministrul spărării -, cunoşteam foarte bine din interior funcționarea Ministerului Apărării, care era un factor principal în aderarea noastră.
Pentru că, până la urmă, NATO este o alianță politico-militară și factorul militar este un factor decisiv.
Deci, astea au fost două avantaje mari pe care le-am avut. Am fost conștient de ele împreună cu toți colegii noștri. Lucrurile au fost tranșate mai târziu, nu imediat. Am reușit să materializăm acest lucru, care astăzi, iată, ne ajută foarte mult.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Este vorba despre această intrare în lumea bună, pentru că am intrat în NATO și apoi în Uniunea Europeană. Sigur că da, au fost planuri multiple de analiză atunci când am fost primiți în această alianță de elită.
Domnule ministru, există și acum discuții – nu le-aş spune polemici – în care unii se miră și spun că este un paradox că România până la urmă a pornit pe drumul acesta al Vestului, al integrării euroatlantice, dar atunci când a intrat în aceste structuri a fost condusă de o echipă de stânga. Cum vă explicați treaba asta?
Ioan Mircea Pașcu: La fel cum explic faptul că atunci când a fost refuzată să intre, la Madrid, aveam o echipă de dreapta la putere. Până la urmă, să știți că țara contează, și nu atât de mult – și nu am putea spune că nu contează lucrul acesta – culoarea echipei care se află la conducere la un moment dat.
Aş mai spune un lucru, care este important: profesionalismul echipei, din punct de vedere strict tehnic, acesta contează foarte mult.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Cum vedeți evoluția și lucrurile pe care Armata României le-a reușit în această misiune încheiată de curând în Afganistan, având în vedere că noi am plecat în misiune pe când erați dumneavoastră ministru, și, dacă nu mă înșel, și nu mă înșel, primul comandant de batalion a fost chiar actualul ministru al apărării, Nicolae Ciucă.
Ioan Mircea Pașcu: Da, maiorul Nicolae Ciucă. Noi am fost atunci, înainte să plece, am fost la Craiova; atunci l-am cunoscut pe domnul Ciucă și i-am cunoscut pe băieți. Îmi aduc aminte că mi-au făcut, nu numai mie, tuturor, am fost cu premierul, dacă nu mă înșel, am fost cu ambasadorul american, toată lumea a fost impresionată de cei care aveau să devină Scorpionii Roșii, primul batalion românesc care a ajuns în Afganistan în iulie 2002.
Îmi aduc aminte că atunci am avut o discuție cu domnul maior Ciucă, la vremea respectivă, și l-am rugat un singur lucru, nu pot să spun că i-am dat un ordin, pentru că este o chestiune care depășește, să spunem așa, disciplina militară.
Rugămintea a fost să vină cu toți băieții întregi acasă. Și de lucrul acesta dânsul s-a achitat foarte bine, ca și ulterior toate misiunile repetate pe care le-a avut și acolo, și le-a avut și în altă parte; o carieră militară de excepție, aș spune. Dar eu am și zburat cu primele elemente care au intrat acolo, în Afganistan.
În iulie 2002 am fost prezent acolo. Țin minte că stăteam la Kandahar. Noi nu trebuia să mergem la Kandahar, trebuia să mergem la Bagram, și în ultima clipă ni s-a schimbat locația. Iar cel care a răspuns de toată intrarea noastră în teatru, ca să spun așa, și de toate lucrurile pregătitoare a fost regretatul general Ioan Sorin, care a fost unul dintre oamenii de bază în această activitate.
Iar, anterior, în plan politic, să știți că a fost domnul George Maior, secretar de stat, și domnul general Rotaru, încă în 2001, la sfârșitul anului, când se negocia ISAF și am reulit să participăm și la ISAF foarte bine.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Este o construcție istorică la care ați luat parte, l-ați amintit și pe regretatul general Ioan Sorin. Îi amintim cu pioșenie și pe cei 27 de militari căzuți la datorie și alte câteva sute de militari răniți, care au contribuit, iată, la această situație de securitate fără precedent pe care o trăiește România astăzi.
Ioan Mircea Paşcu: Da, eram ministru când am primit primele vești despre cele două victime. A existat o perioadă de timp între ele: primul a fost Fogoroși și al doilea… Mihai Samoilă. Şi am trecut prin momente dificile…
Dar n-aş vrea să închei… Iată că până la urmă au fost, din păcate, mai mulți oameni care au suferit de pe urma rănilor, care şi-au pierdut, unii dintre… – spuneaţi, 20 și ceva și au pierdut chiar viața.
N-aș vrea să încheiem acest interviu fără să aduc în discuție un militar, generalul Popescu, care era șeful Statului Major General la vremea respectivă și care a avut alături de echipa sa o contribuție esențială atât în Afganistan, intrarea noastră în Agfanistan – care de fapt a fost demonstrația de ce poate să facă Armata română atunci când va fi primită în NATO.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Să încheiem optimist, așa cum ați spus mai devreme, și aș vrea să vă rog să ne spuneți care este părerea dumneavoastră acum, după 19 ani de misiune, după 31 de ani de reforme ale Armatei: cum vedeți dvs Armata în momentul ăsta? Puteți să faceți o comparație pertinentă.
Ioan Mircea Paşcu: Eu eu mă bucur că Armata reprezentat un sector al societății românești care s-a aflat întotdeauna în avangarda reformelor. Armata a fost cea care a inițiat procesul de reformă, ea singură și l-a planificat, a reușit să se țină de el și iată că merge în continuare. Ceea ce se neglija era capacitatea operațională, care creștea, a celor rămași.
Şi Afganistanul, dar și celelalte misiuni, au reprezentat exemplele cele mai bune prin care Armata română a căpătat experiență efectivă pe câmpul de luptă și a ajutat la operaționalizarea unităților și a marilor unități pe care le avem. A fost întotdeauna un sector societal aflat în vârful ierahiei româneşti.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc foarte mult, domnule ministru! Vă mai așteptăm la „Jurnal militar” nu doar la „Subiectul săptămânii”; când se mai relaxează lucrurile, poate chiar în studio, în direct.
Ioan Mircea Paşcu: Mulţumesc, la revedere!
