Sursa foto: Muzeul Ţării Crişurilor/Facebook

Peste 150 de meşteri populari din diferite zone geografice şi etnografice ale ţării vor participa, în perioada 16-18 iulie, la Târgul meşterilor populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea în parcul Bălcescu.

Sunt aşteptaţi meşteri populari din Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana, care vor prezenta publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte – ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi multe altele.

Ca şi la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Serbia, care vor aduce obiecte din lemn şi machete de instalaţii tehnice, precum şi din Republica Moldova, care vor veni cu podoabe ţărăneşti, jucării din lemn şi ceramică neagră.

De asemenea, vor fi prezentate creaţiile asociaţiilor unde activează copii cu dizabilităţi, precum Asociaţia „Down” Oradea sau Casa „Steaua Norocoasă”.