Sursa foto: Teatrul Național Radu Stanca Sibiu/Facebook

Spectacolul „Aici”, prezentat în premieră sâmbătă pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca”, va mai putea fi vizionat în 29 august, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

„Beneficiarii direcţi ai proiectului, tineri între 13 şi 24 ani, mulţi dintre ei din zone defavorizate, au avut parte de ceea ce înseamnă miracolul sibian, într-unul dintre numeroasele proiecte europene în care TNRS este partener.

Atelierele creative şi performance-ul au fost coordonate de importanţi profesionişti din domeniile teatru, muzică, coregrafie, arte plastice şi artă vizuală, iar condiţiile de realizare a performance-ului au fost unele profesioniste.

Naţionalul sibian a pus la dispoziţie aparatura de specialitate şi, nu în ultimul rând, o sală profesionistă de teatru – Sala „Eugenio Barba”. Pe una dintre cele mai bine dotate săli de teatru din ţară s-au situat pe acelaşi palier tineri amatori, iubitori de teatru şi mari profesionişti ai scenei, care au montat pe această scenă în cadrul FITS, precum Silviu Purcărete, Eugenio Barba etc.”, a declarat directorul general al TNRS şi preşedintele FITS, Constantin Chiriac.

„Aici” prezintă şapte tineri talentaţi, alături de artistul Motanu’, într-un spectacol coordonat de Bobi Pricop, cu muzica semnată AFO, în cadrul proiectului european „LIBERTY”.

„Fără a dori să fim sentenţioşi, credem că tinerii din ziua de azi au anumite tipare în care gândesc şi se exprimă artistic şi, cu toate că vorbim de una din cele mai libere generaţii din istoria recentă, unele reţineri în a exprima problemele reale cu care se confruntă.

Majoritatea tinerilor au venit cu o idee deja formată despre ce înseamnă teatrul, dansul sau literatura şi destul de convinşi că ceea ce înţelegem în general prin artă e mai mult o convenţie prin care se pot exprima, decât un mod de a-şi căuta zonele cât mai puternice prin explorarea sinelui.

Am plecat de la ideea de libertate, încercând să vedem ce înseamnă astăzi pentru adolescenţi libertatea, care sunt condiţionările materiale şi ideatice care le conturează imaginea asupra lumii şi care este raportul lor cu ceea ce se întâmplă în societate în zilele noastre”, a precizat coordonatorul Bobi Pricop.