Ascultă Radio România Regional Live

Ciprian Marin: “Trebuie felicitat pilotul, care a reușit să ţină elicopterul pe direcție și a avut prezența de spirit să găsească și locul de aterizare propice pentru a face cât mai puține pagube”.

Ciprian Marin: “Trebuie felicitat pilotul, care a reușit să ţină elicopterul pe direcție și a avut prezența de spirit să găsească și locul de aterizare propice pentru a face cât mai puține pagube”.

Publicat de Gabriel Stan, 20 iulie 2021, 13:47

Joi, 15 iulie, în jurul orei 10:00, un elicopter american de tip UH-60 Black Hawk a aterizat de urgență în Piața Charles de Gaulle, în timp ce survola axul central al Bucureștiului, în zborul de antrenament planificat pentru întâmpinarea Zilei Aviației.

Incidentul a fost rezolvat cu succes de către pilotul american, dar și de către controlori de trafic români, care, într-un timp foarte scurt, a direcționat elicopterul către cea mai apropiată posibilă zona de aterizare.

Cristian Dumitrașcu, de la Radio România Actualități a realizat un interviu pe această temă cu comandantul Escadrilei 903 Elicoptere, cel care a fost și comandantul detașamentului ”Carpathian Pumas” în Mali, comandorul Ciprian Marin, pilot de elicopter.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule Ciprian Marin, bun venit la ”Jurnal militar”.

Ciprian Marin: Bună dimineața și bine v-am găsit!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Evenimentul din Bucureşti este ultracunoscut și cred că este important să vorbim despre riscurile acestei meserii și despre instrucția în zbor și despre măsurile de precauție și măsurile care se pot lua într-o asemenea situație.

Ciprian Marin: Evenimentul, așa cum ați spus, fiind mediatizat foarte intens, am aflat la câteva minute după producerea acestuia, moment în care am luat legătura cu colegii mei implicați în parada militară cu ocazia Zilei Aviației și trebuie spus faptul că eram în pregătire pentru două parade, așa cum probabil să știe: una, cea de pe 20 iulie, cu ocazia Zilei Aviației, iar cea de pe 21 iulie, cu ocazia celebrării retragerii României din misiunea din Afganistan.

Trebuie spus că aceste două misiuni, ca și altele, așa cum sunt cea de 1 decembrie sau cu alte ocazii speciale, sunt foarte bine pregătite, în comun cu partenerii din străinătate care sunt invitați la aceste evenimente.

Sunt în spatele acestor treceri multe ore de pregătire la sol, în zbor, briefing-uri, interechipaje, între echipaje și cei care coordonează activitatea de zbor, astfel încât evenimente neplăcute și să nu apară pe timpul paradei.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră, ca un om care ați zburat în misiunea din Mali, o misiune cu grad înalt de risc, aș vrea să vă întreb câte ore de zbor aveți acum în câți ani de zbor de carieră?

Ciprian Marin: În acest moment, am peste 1.100 de ore de zbor, în 20 de ani de carieră.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Ați visat, probabil, în cariera dumneavoastră să puteți pilota un Black Hawk sau, eu știu, un alt tip de elicopter decât Puma pe care îl zburați cu mare succes și iată că incidentele pot apărea la aeronave considerate cu mult mai bune decât ale noastre.

Ciprian Marin: Orice aeronavă este atât de bună pe cât este de bine întreţinută la sol şi pe cât este de bine utilizată în timpul zborului.

Toate aeronavele, fie ele că sunt cu aripă fixă sau aripă rotativă, elicoptere, în speță, au parte de o mentenanță la sol asigurată de profesioniști, astfel că nicio aeronavă nu se ridică de la sol dacă specialistii de mentenanță nu sunt siguri că aceasta poate să dea toate performanțele necesare în timpul zborului.

De asemenea, toate aeronavele sunt verificate în zbor înainte de plecarea în misiune, dar evenimente ca acestea se pot petrece oricând. Avem o meserie riscantă, pe care ne-am asumat-o, în care riscul face parte din ea în fiecare zi.

Asta nu înseamnă că aeronavele sunt mai puțin bune decât altele, doar că trebuie să te pregătești pentru neașteptat, „expect the unexpected”, lucru pentru care ne şi antrenăm.

O bună bucată din partea de antrenament în zbor o reprezintă exact reacționarea la aceste situații de urgență care pot să apară pe parcursul zborului, de la decolare și până la aterizare.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Cu siguranță ați văzut imaginile și mă gândesc că ați avut trăiri altele decât le avem noi, profanii în ale zborului și în ale pilotajului.

Aţi fost cu inima lângă pilotul american, probabil că v-aţi închipuit cât de puțin timp a avut să ia decizia asta împreună cu controlorul de trafic român, militar din Forțele Aeriene Române.

Încercați pentru ascultătorii Radio România să vă închipuiți cum a fost și care a fost reacția pilotului și reacția controlorului atunci când au decis să aterizeze într-o zonă atât de riscantă și de aglomerată?

Ciprian Marin: Din păcate, în acest moment nu suntem siguri despre cauzele producerii evenimentului, ne putem doar da cu părerea, putem doar să ne închipuim ce ar fi o eventuală cedare a unei comenzi sau oprirea unui motor sau o rupere a unei comenzi hidraulice, nu ştim exact, doar că din imaginile care au apărut în presă am putut observa faptul că elicopterul reacționa destul de brusc la comenzile pilotului.

Cu toate acestea, trebuie felicitat pilotul, care a reușit să ţină, totuşi, elicopterul pe direcție, într-o zonă destul de aglomerată a Bucureștiului, pe o arteră intens circulată și a avut prezența de spirit să găsească și locul de aterizare propice pentru a face cât mai puține pagube.

Într-adevăr, din imaginile surprinse de diverși oameni prezenți la fața locului se poate vedea că a avut un timp de reacție limitat, din momentul în care elicopterul a început să coboare au fost, probabil, până în 20 de secunde până la aterizare.

E vorba de reacție rapidă a pilotului și în același timp, așa cum ați menționat, din partea controlorilor de trafic, pentru că în zonă erau foarte multe aeronave, în zonele de așteptare pentru trecerea la obiectiv.

Controlorul de trafic a trebuit să coordoneze celelalte aeronave, astfel încât zona să fie degajată și misiunea să fie întreruptă, aeronavele să meargă către aterizare la aerodromurile de bază.

Situaţie dificilă, dar nu imposibil de trecut, având în vedere că au fost profesioniști atât controlorul de trafic, cât și piloții care au pilotat elicopterul UH-60.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Trebuie menionaţi şi felicitaţi și agenții de la Poliția Rutieră, care, întâmplarea face că erau acolo și care au reacționat imediat, pentru că am văzut din imagini cum elicopterul a trecut razant peste o coloană de mașini oprite la semafor.

Iată că lucrurile au fost coordonate și a fost și o doză de noroc, pentru ca acum noi să putem vorbi la radio despre o situație fericită și nu o tragedie. Dumneavoastră știți foarte bine ce se putea întâmpla.

Către finalul interviului aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră dacă ați întâmpinat în cariera dumneavoastră lungă o situație limită, de acest fel sau de alt gen?

Ciprian Marin: Personal nu am avut, din fericire, nicio situaţie limită nici de acest gen şi nici de altă natură, însă am avut foarte mulți colegi care au reacționat prompt în soluționarea altor probleme, nu cu aterizare imediată pentru rezolvarea unor situaţii de urgență, ci în situații care au impus o verificare a elicopterului ulterioară la sol.

Menţionez încă o dată că activitatea de paradă este foarte bine coorodonată şi, aşa cum ați spus și dumneavoastră, agenții de circulație aflați la fața locului au reacţionat foarte prompt, asta și pentru faptul că există o bună colaborare interinstituțională în situația acestor evenimente în care populația este anunțată prin intermediul Primăriei Capitalei, dar și prin intermediul organelor de ordine de la sol.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Şi o ultimă întrebare, am vrut de mult să vă întreb și personal, când ne-am întâlnit, despre acele sisteme de siguranță pe care le amintea și generalul Viorel Pană, șeful Forțelor Aeriene, acum câteva zile, într-o emisiune televizată, spunea că Black Hawk are sisteme de siguranță dublate, triplate, poate chiar mai bine.

Cum stăm noi, cu Puma al nostru, pe lângă sistemele de siguranță ale Black Hawk-ului?

Ciprian Marin: Majoritatea aeronavelor, fie ele că sunt de luptă sau de antrenament, avioane de transport sau elicoptere, au, în principiu, comenzile dublate, în sensul că se caută să se achiziţioneze aeronave cu cel puțin două motoare, astfel încât în situația opririi unui motor, celălalt motor să preia sarcina, pentru a aduce echipajul în siguranță la sol.

De asemenea, și în cazul comenzilor, partea de instalație hidraulică este dublată, astfel încât atunci când instalaţia hidraulică stângă sau dreaptă cedează, cealaltă să preia comanda pentru aterizare în siguranță.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Mulțumesc foarte mult, domnule comandor Ciprian Marin! Ne mai auzim la „Jurnal militar”.

Ciprian Marin: Vă mulţumesc foarte mult pentru invitaţie! Ne auzim oricând cu mare drag. O zi bună vă doresc!

 

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Subiectul saptamanii - AM luni, 20 mai 2024, 18:26

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic

Armata Română participă cu 2.300 de militari, până pe 24 mai, la exercițiul multinațional Swift Response 24. Acesta face parte dintr-o serie...

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Subiectul saptamanii - AM miercuri, 27 martie 2024, 15:02

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”

Cristian Dumitrașcu: Suntem într-o serie de interviuri care vorbesc de ceva vreme încoace despre cei 20 de ani pe care România îi împlinește...

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 19 februarie 2024, 16:27

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”

Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM marți, 7 noiembrie 2023, 12:36

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”

Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 30 octombrie 2023, 13:07

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări

Operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est găzduit de țara noastră este, fără doar și poate, unul dintre cele mai...

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări
Subiectul saptamanii - AM luni, 23 octombrie 2023, 18:49

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”

Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Subiectul saptamanii - AM luni, 16 octombrie 2023, 11:50

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 9 octombrie 2023, 16:11

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a primit primul pavilion al navei, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale...

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate