Alexandru Dina (realizator): Interviul este mai degrabă un documentar despre toate imnurile de stat ale istoriei României de după abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și venirea în țară a lui Carol I, mai întâi ca domnitor și apoi ca rege.
Am ales din arhiva redacției Ora Armatei un interviu cu muzicologul și compozitorul Viorel Cozma, veteran de război, personalitate, marcantă a lumii muzicale a secolului XX, care a făcut parte din toate comisiile de specialitate care au propus către autorități variantele posibile ale imnului de stat.
Interviul a fost realizat de Alina Crișan, de la publicația săptămânală a Armatei Observatorul Militar.
Viorel Cozma: La vremea aceea, nu prea aveam noi foarte mulți compozitori care puteau să scrie. Cei care ştiau note erau puțini, iar, în general, instrumentiștii și șefii de muzică militară erau aduși de peste hotare; și ăștia aveau un mare avantaj, nu putea să fi descifrat de generalii, de ăia de la armată, pentru că nu știau să cânte notaţia psaltică.
Ăia ştiau să cânte numai popii. Când s-a terminat concursul, au zis domnule nu îi zicem imn național, îi zicem imn la domnitor și steag, și a apărut ideea unui cântec de câte ori se ridică steagul național – facem și noi astăzi – se cântă imnul, și atunci i-a zis imn la domnitor și steag; şi se face primul concurs național, în 1862, după care se dă un ordin de zi pe toată oastea, numărul 20, din 22 ianuarie 1862 și se publică rezultatul în Monitorul Oficial.
Pe locul I există Marșul triumfal al primirii steagului și măririi sale prințului domnitor. Este compus de Eduard Hübsc, la locul II ”Zorile cu rugăciunea” – ăsta era un imn care se cânta la înmormântarea ostașilor, la înmormântarea asta și care se păstrează când apare după marele război de uniune din 1918, Imnul Eroului Necunoscut.
În sfârşit, al treilea a fost un marș destinat la primirea oricărui şef de drept, compus de Pascu Purcărea, care a fost sub- șeful al muzicii militare și care a scris un imn în numele guvernului.
L-am descoperit eu la Arhivele Statului acum 30, 40 de ani, nu mai țin minte. Cȃnd m-am dus, era chiar partitura lui Pascu Purcărea, „Ȋn numele guvernului”, am luat partitura, am dat-o la copiat, am vorbit cu șeful Inspectoratului Muzicilor Armate, l-am pus în… ăsta și a intrat în repertoriu și se cântă și acuma la toate parăzile și are un mare avantaj: este inspirat din muzica populară.
Şeful de muzică era român. Ȋl chema Pascu Purcărea. Nu era Franz Joseph, nu era Eduard Hübsc, nu era Jalowitski, deci era romȃnaşul nostru, cioban de-al nostru. Cȃnd l-au adus pe regele Carol I, regele Carol a spus, zice: și ce Imn cântați?
Cȃntăm „Imnul la domnitor – adică la dumneata şi la steag”, dacă apari dumneata, îl cȃntăm, dacă apare să tragă steagul, cȃntăm. ”A! Nu!” – zice. Ȋn 1881, cȃnd s-a decretat regalitatea în România, Imnul de Stat a devenit imnul de la 1862 – ”la domnitor și steag” – ca muzică, iar ca text a pus domnul Vasile Alecsandri textul „Trăiască regele!”.
Acesta a fost imnul oficial sau Imnul Național al României de la 1881 până când vin comuniștii la putere, după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947. ‘47, comuniștii au spus: „A plecat regele”.
La 30 decembrie ’47 România nu mai e „Vom cânta pentru tron și pentru rege”, cum este textul, trebuie sa facem imn nou. Şi atunci a apărut primul imn național în 1947, „Zdrobite cătușe”, muzica scrisă de Matei Socor, membru al Partidului Comunist Român, închis în ilegalitate, mare dirijor la Radiodifuziune, era și director pe la Radio… îl făceau.
El scrie imnul „Zdrobite cătușe” se numea. Un imn foarte greu de cântat. Eu eram dirijor de cor pe vremea aceea, în tinerețe. Când le spuneam coriștilor: Dragii mei, îmi pare foarte rău, dar la concertul de după-masă trebuie să cântăm „Zdrobite cătușe” – Aoleu, maestre, dar…. Dragă, nu se poate, îl facem, ăsta este, îl cântăm cum putem. Al treilea imn a apărut tot de domnul Matei Socor, „Te slăvim, Românie”, cu text de Eugen Frunză și Dan Deșliu, în 1953, în ziua de 23 august.
Şi ăsta a fost al treilea imn oficial. „Te slăvim, Românie, pământ părintesc / Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc / E zdrobit al trecutului jug blestemat / Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat / Astăzi noi împlinim visul lor minunat”. Şi refrenul era: „Puternică, liberă, / Pe soartă stăpână / Trăiască Republica Populară Română”.
Vine Ceaușescu la putere, se schimbă sistemul social și România devine țară socialistă. Ceaușescu, în clipa aceea, îi dă ordin Uniunii Compozitorilor: Faceți o comisie de imn național, ca să facem un imn pe text socialist, să vorbească de România socialistă. Eu eram Prâslea, cel mai tânăr.
M-am trezit băgat în această comisie a imnului de stat. S-au certat toți în juriu, că așa era normal, să ne certăm. Bineînțeles că eu nu aveam niciun cuvânt de spus, că eram puști. Ce să vorbesc eu cu marii maeștri ai muzicii românești? Şi bineînțeles, după ce ne-am certat de ne-am rupt, n-am făcut mare scofală și ne-am decis că tot mai bine este să ne gândim la o soluție, că dacă nu punem o lucrare a unui compozitor contemporan, să ne gândim la o piesă din trecutul patriotic al muzicii românești.
Şi bineînțeles, eu scrisesem atunci, în 1953, la Centenarul lui Ciprian Porumbescu, opereta „Lăsaţi-mă să cânt”. Şi zice: Viorele, păi tu gândeşte-te de o piesă de-a lui Ciprian Porumbescu, care să poată să… Zic: dragă, Porumbescu am cântat toți și se cântă dinainte de Independența de la 1877, ”Pe al nostru steag”. A… ăsta este! Gata!” Şi ne-am dus și i-am spus lui Ceaușescu, toată comisia, că muzica contemporană nu a reușit să întrunească unanimitate, dar, cum imnul nu este o chestie ocazională, se schimbă după un… ăsta, hai să găsim ăsta.
Şi bineînțeles, am zis că cea mai cunoscută melodie, ușoară, se cântă ușor, este cu un ambitus mic, poate să-l cânte și copiii de școală, poate să-l cânte și corurile academice, poate să-l cânte și marile formații profesioniste și tot și să se adopte imnul respectiv. Ceaușescu bineînțeles că a acceptat formula și în 1975 am preluat noua versiune, ”Pe al nostru steag”.
Bineînțeles că melodia răsuna și ca semn de dimineață la deschiderea radioului, de câte ori se deschidea postul se auzea totdeauna imnul. Imnul ăsta s-a impus, dar prin Decretul-lege Nr 33 din 29 octombrie 1977, la melodia respectivă, ”Tricolorul” i s-a adăugat o serie de strofe care trebuiau să fie în legătură cu evenimentul politic al partidului clasei muncitoare și era ”Azi partidul ne unește/ Şi plaiul românesc/ Socialismul se clătește/ Prin elan muncitoresc”.
Noi nu am avut, cum să spun, cuvânt de spus. Nu am știut cine a fost autorul acestor două strofe, cu partidul și cu socialismul și am aflat, dar după moartea lui, că textul a fost făcut de Ceaușescu.
În clipa când am început să-l cântăm, ăsta nefiind muzician, noi acolo ne izbeam de un text: ”Cel viteaz cu un vechi renume” ne loveam mereu că nu se potrivea cu muzica. Și a trebuit să îi spunem, dar a fost foarte greu să-i explicăm că trebuie să dea un nou decret și să schimbe textul, că nu cad bine silabele respective și bineînțeles în 1977, în presă, pe data de 18 noiembrie 1977, s-a dat o altă formă textului respectiv și imnul de stat al României a fost cântecul lui Ciprian Porumbescu, cântecul Tricolorului, dar cu strofele vechi.
După ’90 s-a ridicat din nou problema unui imn care să corespundă momentului de libertate națională. Nu mai era România socialistă, nu mai era Partid Comunist și, bineînțeles, o comisie nouă și gândiți-vă ce să facem; și atunci ne-am gândit că ar fi bine să apelăm la o melodie pe care o cântau revoluționarii de la ’48, cu ‘Deșteaptă-te române’.
Şi s-a luat textul lui Andrei Mureșanu, dintr-o revistă din 1848 și a spus ‘domnule, pe ce melodie să punem?’ ‘Păi, punem pe una pe care o știe toată lumea și pe care o cântă toți popii’, pentru că era făcută de un popă răspopit Anton Pann; și pe o veche melodie a lui Anton Pann de la 1830 şi ceva, care se cânta și în timpul Revoluției de la ’48 s-a ajuns la acest compromis, s-a pus textul respectiv a lui Andrei Mureșanu ‘Deșteaptă-te române’ și pe melodia lui Anton Pann și a decretat melodia imnului de stat.
