UNICEF: Prima zi de şcoală, „amânată pe termen nedefinit” pentru 140 de milioane de noi elevi din lume!
Publicat de Andra Radu, 24 august 2021, 17:05
Prima zi de şcoală, un moment important pentru cei mai mici elevi din lume şi pentru părinţii lor, a fost amânată din cauza COVID-19 pentru 140 de milioane de copii, conform estimărilor unei noi analize a UNICEF publicate într-o perioadă în care vacanţa de vară ia sfârşit în multe părţi ale lumii.
Potrivit estimărilor, opt milioane dintre aceşti elevi au aşteptat peste un an de zile şi continuă să aştepte prima zi de şcoală cu prezenţă fizică, deoarece trăiesc în zone în care şcolile s-au închis pe durata pandemiei.
„Prima zi de şcoală este un moment important din viaţa unui copil, deschizându-i calea spre învăţare şi creştere personală, un drum ce îi va schimba viaţa. Majoritatea dintre noi îşi amintesc numeroase detalii mărunte — cu ce eram îmbrăcaţi, numele învăţătoarei, lângă cine am stat. Însă, pentru milioane de copii, această zi importantă a fost amânată pe termen nedefinit”, a afirmat Directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.
„Odată cu reluarea cursurilor în multe părţi ale lumii, milioane de copii de clasa întâi aşteaptă de peste un an să vadă cum arată o sală de clasă. Este posibil ca milioane de alţi copii să nu vadă deloc o sală de curs în acest semestru. În cazul celor mai vulnerabili, creşte simţitor riscul de a nu pune niciodată piciorul într-o sală de clasă.”
Clasa întâi pune bazele întregului proces de învăţare, introducând elevii în tainele cititului, ale scrisului şi ale matematicii. Este, de asemenea, o perioadă în care cursurile cu prezenţă fizică îi ajută pe copii să devină independenţi, să se adapteze noilor rutine şi să dezvolte relaţii importante cu cadrele didactice şi colegii.
Cursurile cu prezenţă fizică permit, de asemenea, cadrelor didactice să identifice şi să abordeze carenţele educaţionale, problemele de sănătate mintală şi abuzul care ar putea afecta negativ bunăstarea copiilor.
În 2020, şcolile din lumea întreagă au fost închise complet timp de 79 de zile de şcoală, în medie. Însă, în cazul a 168 de milioane de elevi, după declanşarea pandemiei, şcolile au rămas închise aproape tot anul. Chiar şi acum, mulţi copii se confruntă cu un al doilea an în care le va fi întreruptă educaţia, lucru fără precedent.
Consecinţele închiderii şcolilor – regresul şcolar, disconfortul psihic, neefectuarea vaccinurilor, riscul crescut de abandon şcolar, exploatarea copilului prin muncă şi căsătoriile timpurii – vor fi resimţite de către numeroşi copii, mai ales de către cei mai mici, aflaţi într-o etapă de dezvoltare critică.
Deşi ţările din lumea întreagă fac demersuri pentru asigurarea educaţiei la distanţă, cel puţin 29% dintre elevii de ciclu primar nu beneficiază de aceasta. Pe lângă lipsa resurselor necesare pentru a învăţa la distanţă, este posibil ca cei mai mici elevi să nu poată participa din cauza lipsei de sprijin pentru utilizarea tehnologiei, a unui mediu de învăţare ineficient, a presiunii de a se ocupa de sarcinile gospodăreşti sau a obligaţiei de a munci.
Studiile arată că experienţele şcolare pozitive din această perioadă de tranziţie determină viitoarele rezultate obţinute de copii în plan social, emoţional şi educaţional. Totodată, copiii care acumulează carenţe educaţionale în primii ani de şcoală rămân, de obicei, în urmă pe toată durata şcolarizării lor, iar decalajul creşte pe parcursul anilor. Numărul anilor de şcoală ai unui copil afectează în mod direct şi viitoarele venituri ale acestuia.
Dacă nu se iau măsuri pentru reducerea riscurilor, Banca Mondială estimează că această generaţie de elevi va înregistra o pierdere de 10 trilioane de dolari la nivelul câştigurilor de-a lungul timpului. S-a dovedit că demersurile pentru eliminarea decalajului educaţional implică nişte costuri mai reduse şi sunt mai eficiente dacă se realizează mai din timp, precum şi că investiţiile în educaţie susţin redresarea, creşterea şi prosperitatea economică.
UNICEF îndeamnă guvernele să redeschidă, cât mai repede cu putinţă, şcolile pentru derularea cursurilor cu prezenţă fizică şi să ofere elevilor metode eficiente de recuperare a cunoştinţelor. Împreună cu Banca Mondială și UNESCO, UNICEF îndeamnă guvernele să se concentreze pe trei priorităţi cheie privind recuperarea materiei în şcoli:
- Programe ţintite pentru a readuce toţi copiii şi tinerii la şcoală, acolo unde pot accesa servicii personalizate, care să le satisfacă nevoile educaţionale, medicale, psihosociale şi de altă natură;
- Educaţie remedială eficientă pentru a-i ajuta pe elevi să recupereze materia pierdută;
- Sprijin oferit cadrelor didactice pentru eliminarea carenţelor şcolare şi integrarea tehnologiilor digitale în actul didactic.
„Prima zi de şcoală este o zi a speranţei şi a posibilităţilor — o zi pentru un început bun. Însă nu toţi copiii au parte de un început bun. Unii copii nici măcar nu încep şcoala,” a afirmat Fore.
„Trebuie să redeschidem şcolile pentru derularea cursurilor cu prezenţă fizică cât mai repede cu putinţă şi trebuie să eliminăm negreşit decalajele educaţionale pe care le-a creat această pandemie. Dacă nu vom face acest lucru, unii copii s-ar putea să nu recupereze niciodată decalajul.”
În săptămânile următoare, UNICEF va continua mobilizarea partenerilor săi şi a publicului larg pentru a se asigura că această criză a educaţiei nu devine o catastrofă educaţională. Campaniile online şi offline vor mobiliza liderii lumii, cadrele didactice şi părinţii în jurul unei cauze comune: redeschiderea şcolilor pentru derularea cursurilor cu prezenţă fizică cât mai repede cu putinţă. Este în joc viitorul celor mai vulnerabili copii ai lumii.