Camelia Stroiu (realizator rubrică): Încă din anul 2017 România sprijină eforturile NATO de asigurare a prezenței înaintate consolidate pe flancul nord-vestic al Alianței, participând cu un detașament de apărare antiaeriană în cadrul grupului de luptă din Polonia, alături de parteneri britanici, americani, croați și polonezi.

Militarii Batalionului 288 Apărare Antiaeriană „Milcov” din Focșani au asigurat rotația a IX-a a detașamentului încă din luna aprilie a acestuia an, având oportunitatea de a se instrui într-un cadru multinațional.

Mircea Zemțev, comandantul Detașamentului de Apărare Antiaeriană, rotația a IX-a: Pe parcursul celor șase luni de antrenamente intense ne-am dezvoltat și ne-am adaptat procedurile operaționale la specificul cerințelor grupului de luptă.

Această colaborare între națiunile aliate este deosebit de importantă, deoarece prin acest schimb de experiență ne îmbunătățim nivelul de interoperabilitate și putem acționa întrunit pentru înlăturarea oricărei potențiale agresiuni asupra flancului nord-estic.

Camelia Stroiu (realizator rubrică): În strânsă colaborare cu misiunea EULEX a Uniunii Europene şi cu Organizaţa Naţiunilor Unite, misiunea NATO, KFOR, reprezintă principala forță stabilizatoare din Kosovo, cu un rol strategic în menținerea securității în Balcanii de Vest și contribuții remarcabile în ce privește facilitarea integrării euro-atlantice în regiune. Armata României participă în teatrul de operații din Kosovo cu 51 de militari, deținând funcție de stat major în cadrul Comandamentului NATO.

Maior Adrian Peter: Activitatea mea din ultima perioadă s-a axat în special pe actualizarea şi armonizarea procedurilor de operare la nivelul comandamentului, fiind nominalizat ofiţer de proiect pentru secţia din care fac parte, şi anume, Centrul de Efecte Integrate.

Periodic, am participat la şedinţe de coordonare şi informare pentru a putea menţine o imagine comună asupra mediului de securitate din zonă. Având în vedere faptul că misiunea se va încheia în curând, doresc să le mulţumesc colegilor pentru sprijinul acordat în această perioadă.

Camelia Stroiu (realizator rubrică): Joi, 14 octombrie, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” a acostat în Portul Militar Constanţa, după ce timp de trei săptămâni a executat misiuni în Marea Neagră.

Nava militară românească a făcut parte din gruparea navală permanentă a NATO de luptă contra minelor numărul doi şi a mai avut în compunere alte patru nave, din Spania, Italia, Turcia şi Bulgaria.

Acestea au executat misiuni specifice de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice și de supraveghere navală în raioane maritime din Marea Neagră, precum și exerciții în comun cu Garda de Coastă a Georgiei și cu nave turcești din compunerea Operation Black Sea Harmony.

Locotenent comandorul Ionuț Diaconu, comandantul dragorului maritim „Locotenent Lupu Dinescu”: A fost o misiune dificilă din punct de vedere al exercițiilor pe care care le-am făcut alături de grupare, a fost o integrare foarte complexă şi un an foarte încărcat, cu multe misiuni, multe exerciţii, dar care sunt foarte benefice pentru Marina română. Orice ieșire pe mare nu este o rutină, nu avem timp niciodată să ne pierdem din interes pentru misiune.