Camelia Stroiu (realizator rubrică): În perioada 1-12 noiembrie, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu, Babadag şi Sângeorgiu de Mureş se desfăşoară exerciţiul Forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 2021.

La exerciţiu participă peste 800 de militari români împreună cu aproximativ 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere.

Acţiunile de instruire în comun din cadrul exerciţiului urmăresc certificarea a două ţinte de capabilităţi NATO, un grup maritim de forţe pentru operaţii speciale şi comandamentul de componentă pentru operaţii speciale.

Îl ascultăm pe unul din operatorii pentru operaţii speciale participant la exerciţiu într-un scenariu desfăşurat undeva în Dobrogea: Detaşamentul este înfiinţat proaspăt, în urmă cu un an de zile, dar noi am mers pe altă idee, ideea de închegare a oamenilor, prima oară, şi apoi am început să lucrăm foarte mult pe partea de muncă, de meserie pe partea de operaţii. Întodeauna am considerat că atunci când tragi pentru un frate de-al tău ai o altă viziune asupra muncii pe care o depui. Noi tratăm orice exerciţiu ca şi cum ar fi o misiune reală. Noi nu avem timp să ne jucăm. Noi avem timp să execut misiuni reale. De aceea la noi nu există exerciţii, există misiuni reale.