Unităţile şcolare din Giurgiu au început cursurile online!
Publicat de Andra Radu, 3 ianuarie 2022, 14:30 / actualizat: 3 ianuarie 2022, 17:00
Toate unităţile şcolare din municipiul Giurgiu au început cursurile online din cauza dificultăţilor financiare în asigurarea agentului termic în unităţi.
„Având în vedere dificultăţile financiare cu care ne confruntăm, vă informăm că nu putem continua asigurarea agentului termic în şcoli, motiv pentru care, în perioada 3-9 ianuarie, cursurile în şcolile din municipiul Giurgiu se vor desfăşura online”, se arată într-o informare transmisă luni Inspectoratului Judeţean Şcolar de către Primăria municipiului Giurgiu.
Încă din ultimele zile ale anului trecut, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, trăgea un semnal de alarmă cu privire la faptul că fără un ajutor financiar de la Guvernul României nu poate fi asigurat agentul termic în unităţile şcolare din oraş şi există posibilitatea ca reluarea cursurilor să fie făcută online, lucru care s-a şi întâmplat.
El a afirmat că prin majorarea preţului gazului de şase ori, cheltuielile municipalităţii sunt de aproximativ 180.000 de lei pe zi, respectiv aproximativ cinci milioane de euro pe sezonul rece, ceea ce este „catastrofal” şi „nu se poate trece peste această iarnă decât iarăşi cu ajutor guvernamental” pentru că şi aşa şcolile, creşele şi grădiniţele primeau agent termic după un program de 12 ore pe zi cuprins între orele 4:00 şi 16:00.