Elevii din mai multe licee din Constanţa şi alte cinci judeţe din ţară intră în grevă japoneză, în perioada 10 – 16 ianuarie, în semn de protest faţă de „tăierea” burselor şcolare, a anunţat Asociaţia Elevilor din Constanţa.
Elevii vor purta pe braţ o banderolă albă, în timpul orelor de curs, pentru a protesta faţă de ‘modificarea abuzivă’ a criteriilor de acordare a burselor.
„Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM) anunţă faptul că, pe durata săptămânii 10-16 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest faţă de tăierea burselor!
Luni, 10 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 judeţe ale ţării au pornit o grevă japoneză faţă de schimbările criteriilor de acordare a burselor. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braţ, o banderolă albă, pentru a protesta faţă de modificarea abuzivă a criteriilor de acordare a burselor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de AEC.
În urma protestului organizat de asociaţiile de elevi, Ministerul Educaţiei a anunţat că nu va schimba noile criterii de acordare a burselor.
„În acest sens, asociaţiile de elevi vor continua cu acţiuni, lansând o petiţie şi începând o grevă japoneză, precum şi vor acţiona în instanţă ordinul respectiv. Îndemnăm toţi elevii care îşi vor pierde bursa în urma modificărilor aduse, precum şi elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână!”, a transmis AEC.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, pe 9 ianuarie, că în anul 2022 vor beneficia de burse 660.000 de elevi, iar aceste burse vor fi împărţite în şase categorii – de performanţă, de merit, de studiu, sociale, profesionale şi bursa „Bani de liceu”.